Apariţie editorială
Dimensiune font:
La editura Vicovia din Bacău a apărut volumul „Din istoria veche a Basarabiei“, semnat de Eugen Statnic, un român basarabean stabilit în Germania. „Despre istoria veche a ţinutului mărginit de Nistru, Dunăre şi Prut, s-a scris destul de puţin, mai ales în ultimii 80 de ani, când această jumătate a Moldovei, numită Basarabia, a rămas, pe nedrept după cel de-al doilea război mondial şi Pacea de la Paris din anul 1947 în componenta Uniunii Sovietice”, se arată în prefaţă. Pentru această lucrare, autorul a adunat date încă din anii 1982-1985. „Astăzi, după aproape 80 de ani de uitare, împotriva uitării, scriem această modestă schiţă istorică tocmai despre istoria veche a Basarabiei, în memoria celui care ne-a luminat, profesorul Alexandru Boldur. Este şi un omagiu adus Basarabiei”, spune Eugen Statnic.
Emilian SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau