Aproape 160 de abuzuri asupra copiilor
Dimensiune font:
În primul trimestru al acestui an, specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ au instrumentat 158 de cazuri de abuz asupra copiilor. Cele mai multe situaţii, 89, s-au înregistrat în mediul rural, în cel urban fiind 69 de cazuri. „Cele mai multe au fost în februarie, când s-au înregistrat 71 de situaţii de abuz, mai mult faţă de luna precedentă, când au fost 34 de astfel de dosare. Pe parcursul lunii martie, specialiştii de la DGASPC au instrumentat 53 de cazuri de abuz, dintre care 18 au fost în mediul urban şi 35 în mediul rural”, a precizat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ. În martie s-au înregistrat 11 cazuri de abuz fizic, un caz de abuz sexual, 26 de cazuri de neglijare, 8 cazuri de abuz emoţional şi 7 cazuri de comportament delincvent. Specialiştii au propus măsura plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unui serviciu de tip rezidenţial din subordinea DGASPC Neamţ, pentru o adolescentă abuzată fizic. În toate cazurile instrumentate s-a făcut consilierea copiilor atât în mediul lor familial cît şi la sediul DGASPC.
Locuitorii din Târgu Neamţ vor tren spre Iaşi
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau