Aproape jumătate dintre câinii de pe străzi au stăpâni!
Dimensiune font:
Vorbim aici de animale care, în mod normal, stau în curte, dar cărora li se lasă posibilitatea de ieşi din zonele de proprietate, fiind, de departe, cele mai agresive! Din nefericire, nimeni nu verifică dacă persoanele care au luat spre adopţie câini de la padoc îşi respectă angajamentele
Problema maidanezilor revine în actualitate după ce, la începutul acestei săptămâni, o fetiţă de numai opt ani a fost atacată de câini. Reprezentanţii SC Salubris, care se ocupă şi de capturarea maidanezilor pe raza municipiului Iaşi, susţin, într-un comunicat de presă, că imediat după incidentul cu fetiţa muşcată de câini, au mers la faţa locului. Potrivit reprezentanţilor Salubris, singurele exemplare canine identificate erau de pe domenii private, unde societatea poate acţiona numai cu acordul sau la solicitarea proprietarului. „Cu sprijinul Poliţiei Locale, angajaţii noştri au intervenit imediat după incident şi au capturat de pe domeniu privat (fostul Taxicom), patru exemplare canine, iar monitorizarea zonei rămâne în atenţia noastră. De asemenea, angajaţii noştri au încercat să obţină de la persoana vătămată mai multe informaţii concrete cu privire la incident, locaţie exactă, descrierea câinelui, însă s-a refuzat o colaborare în acest sens”, se arată în comunicatul Salubris. Tot aici se mai arată că echipele de hingheri ale societăţii au avut mai multe acţiuni în zona Parc Copou şi numai în cursul săptămânii 13 -17 februarie 2017 echipele de hingheri au capturat 8 exemplare canine. „Precizăm şi pe această cale că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public nu poate atinge rezultatele dorite fără implicarea deţinătorilor de animale”, mai spun oficialii societăţii de salubrizare.
Munca în zadar: jumătate din câinii capturaţi sunt redaţi comunităţii de unde au fost strânşi!
Şi municipalitatea ieşeană a reacţionat după acest caz, care survine la scurt timp după ce o femeie a fost muşcată de câini, de această dată în zona Veneţia (decembrie 2016). „Primăria acţionează în permanenţă cu două-trei echipaje, în funcţie şi de sesizări, în funcţie şi de zonele în care apar aceşti câini maidanezi, reuşindu-se a se strânge undeva în jur de 25 - 30 de câini pe zi. Dintre aceştia, cam 10 sunt redaţi spre adopţie, în general comunităţii de unde au fost strânşi, respectiv persoanelor de la blocuri, care întreţin cu mâncare câinii din jur. Ei vin şi cer aceşti câini după o perioadă de timp înapoi. În acest timp câinii sunt sterilizaţi, li se implementează subcutanat un cip, astfel încât, în general, câinii care sunt pe stradă au cumva în spatele lor şi un proprietar”, a spus viceprimarul Radu Botez.
Conform acestuia, pe străzile municipiului s-ar mai afla sunt aproximativ 2.000 de maidanezi. „Estimăm că, la ora actuală, cam 30- 40 la sută dintre câinii de pe străzi, sunt câini cu stăpân. Pe lângă aceştia, mai sunt alte două categorii de câini şi anume: câini care sunt aduşi şi lăsaţi pe teritoriul oraşului Iaşi din comunele limitrofe, şi câini care stau în curte, dar cărora li se lasă posibilitatea de ieşi din curţile respective sau din zonele de proprietate, ei cumva umblând în jurul proprietăţilor, şi care sunt cei mai agresivi. În cazul fetiţei avem de-a face, probabil, cu astfel de câini din acea zonă cu magazii insalubre, în care trăiesc o serie de persoane defavorizate, între strada Codrescu şi strada Sărărie”, a mai spus edilul. Dan CONSTANTINESCU
* * *
2.000
Este numărul aproximativ al câinilor fără stăpân care s-ar afla în acest moment pe străzile Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau