Arestat pentru că a vrut să îşi violeze sora şi o vecină
Dimensiune font:
Tânărul a stat fugar două săptămâni
După două săptămâni de căutări, poliţiştii băcăuani au reuşit să pună mâna pe un tânăr de 17 ani, din comuna Motoşeni, pe numele căruia aveau înregistrate două reclamaţii de tentativă de viol asupra unor fete de 14 ani, una dintre acestea fiind chiar sora suspectului. Prima dată, băiatul de 17 ani ar fi încercat să profite de o fată din vecini, însă mama acesteia a aflat şi l-a reclamat la poliţie. Când a aflat, băiatul a fugit de acasă însă nu s-a liniştit şi când s-a întors ar fi încercat să abuzeze de sora sa mai mică. Fata i-a spus tatălui său, care şi-a călcat şi el pe mândrie şi le-a spus poliţiştilor pacostea care a căzut pe capul lui. Suferinţa bărbatului a fost fără măsură deoarece soţia lui s-a prăpădit în urmă cu câţiva ani şi de atunci îşi creşte singur cei şase copii. Tânărul a fost reţinut după ce s-a întors pentru a doua oară acasă, iar la sfârşitul săptămânii trecute Judecătoria Podu Turcului l-a arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, sub acuzaţia de tentativă de viol. În acest timp, suspectul va fi supus şi unei expertize psihiatrice. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau