Aruncatoarea de disc și greutate Lenuța Burueana (20 de ani), de la CS Ceahlaul Piatra Neamț, a câștigat din nou
Dimensiune font:
Aruncătoarea de disc și greutate Lenuța Burueană (20 de ani), de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, a câștigat din nou Campionatele Naționale Universitare. Chiar dacă rezultatul cifric nu a fost cel așteptat, ea aruncând doar 16,07 metri, tânăra, studentă la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a câștigat doilea titlu universitar din carieră, cu bila de 4 kilograme. Întrecerile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Bacău și au contat și pentru etapa a doua de Grand Prix, din cadrul Campionatului Național de seniori, tineret și juniori 1. Lenuța Burueană a devenit campioană națională universitară, a câștigat primele două etape de Grad Prix și a îndeplinit baremul de participare la Campionatele Europene rezervate seniorilor care vor avea loc în luna martie, la Belgrad, în Serbia.
Andra POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau