Atac în stil mafiot la Vama
Dimensiune font:
Situaţie incredibilă în zona de munte a judeţului Suceava * un gaterist din Vama a fost reţinut joi seară de poliţie, după ce i-a oferit bani unui fost puşcăriaş ca să-i omoare un rival
Surse neoficiale susţin că Iosep Axentioi i-ar promis 30.000 de lei şi 10.000 de euro lui Adrian Popescu, ca să-l asasineze pe Ciprian Ţăranu. Anchetatorii susţin că Axentioi şi Ţăranu îşi disputau dreptul de proprietate asupra unei păduri.
Fostul deţinut, condamnat pentru trafic de droguri, ar fi încasat o mică parte din bani pe 12 august. Este vorba despre 1.000 de lei. După ce a luat banii, Popescu a anunţat poliţia. Oamenii legii au organizat un flagrant joi seară. L-au surprins pe Axentioi în timp ce-i dădea 1.000 de euro lui Popescu. Se pare că omul de afaceri l-ar fi instruit pe Popescu să facă în aşa fel încât asasinarea lui Ţăranu să pară un accident. I-ar fi spus să ducă victima în pădure, s-o lovească cu un lemn în cap şi să facă în aşa fel încât să pară că a fost lovită accidental de un copac.
Oana ŞLEMCO
Gateristul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau