Atenţie la inspectorii falşi de la Direcţia de Sănătate Publică
Dimensiune font:
Mai mulţi bârlădeni acuză ca au fost păcăliţi de persoane care spuneau că sunt angajaţi ai DSP
Poliţiştii bârlădeni efectuează cercetări în cazul unor falşi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui care s-au prezentat în mai multe scări de bloc, sub pretextul că efectuează deratizări şi dezinsecţii. O parte dintre cetăţeni le-au permis accesul în locuinţe şi au plătit anumite sume de bani, dar au constatat ulterior că presupuşii inspectori DSP au stropit cu apă.
„Sunt înregistrate trei plângeri. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Urmează să fie chemaţi martorii la audieri şi sunt făcute toate eforturile pentru identificarea autorilor. Rămâne să vedem dacă este vorba şi despre punerea în circulaţie a unor mărfuri contrafăcute”, a declarat responsabilul cu relaţiile mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Ştefan Sofronie.
Reprezentanţii DSP Vaslui au informat că instituţia nu desfăşoară astfel de activităţi. „Instituţia noastră nu desfăşoară activităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, iar persoanele care desfăşoară astfel de activităţi nu au calitatea de angajat sau colaboratori ai DSP. Unităţile care efectuează prestări de servicii utilizând produse biocide sunt obligate să asigure informaţiile populaţiei cu privire la data efectuării lucrărilor, substanţele folosite şi măsurile de prim-ajutor recomandate de producători”, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada. Tudor IFRIM
VEZI IN ZIARUL EVENIMENTUL LOCURI DE MUNCA IN CONSTRUCII
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau