Au făcut pod de... iarba dracului peste Prut
Dimensiune font:
Trei săteni din Ungheni au întâlnire cu judecătorii pentru că au făcut pod de iarba dracului peste Prut. Mihai Cezar Chiriac și Eugen Răduțu Pascariu sunt acuzați de contrabandă. Pe 3 iulie 2014, ajutați de un puștan, Florin M., ei au adus de dincolo de Prut 5.000 de pachete de țigări. Acestea au fost trimise de pe celălalt mal de un basarabean rămas neidentificat, Serghei. Bărbatul a aruncat cu o lansetă întâi o sfoară, iar apoi pe ea au fost trimise cele patru colete cu tutun. Florin a stat de pază, iar apoi țigările au fost transportate cu căruța lui acasă la Chiriac. Misteriosul Serghei urma să le ridice de acolo, însă polițiștii de frontieră i-au prins pe cei trei pe fâșie. Ei și-au recunoscut fapta. Băiatul a fost și el trimis în judecată, pentru complicitate la contrabandă. Finanțiștii au socotit prejudiciul la 53.898 lei. Ștefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau