Au înfruntat ploaia pentru a dansa Hora Unirii

default

Dimensiune font:

| 25-01-2015 15:00

 În ciuda vremii reci şi mohorâte, zeci de pietreni s-au prins în Hora Unirii cu mic cu mare, în frunte cu oficialităţile locale, pe platoul Curţii Domneşti.

Sâmbătă, 24 ianuarie, Primăria Piatra Neamţ a organizat un eveniment dedicat împlinirii a 156 de ani de la unirea Principatelor Române. Alături de conducerea primăriei, la manifestări au participat prefectul judeţului Neamţ,Vlad Angheluţă, consilieri locali şi judeţeni, militari, jandarmi. După intonarea Imnului Naţional al României, oficialităţile au evocat momentul istoric din 24 ianuarie 1859, când Moldova şi Ţara Românească şi-au ales acelaşi domnitor, făcând astfel primul pas spre unirea cea mare şi formarea României de astăzi.
Prefectul Vlad Angheluţă a felicitat conducerea primăriei pietrene pentru iniţiativa organizării unui astfel de eveniment care s-a dovedit a fi unul de succes: „Este un moment important în istoria noastră naţională. Mica Unire a fost, de fapt, un mare pas în a ne afirma ca naţiune la nivel european”.
La rândul său, Dragoş Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ, a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că au răspuns invitaţiei primăriei. „Sper ca această manifestare să devină o tradiţie în a serba ziua de 24 ianuarie, printr-o horă în această zonă încărcată de istorie. Unirea din 24 ianuarie 1859, nu s-a realizat dintr-o dată. Nu a fost voinţa unui grup restrâns de persoane, ci voinţa tuturor românilor, iar cei care nu-şi doreau acest lucru, nu au putut să se opună unei dorinţe atât de puternice. Evenimentul din 24 ianuarie 1859 a fost începutul pentru Marea Unire. Probabil că nu ar fi existat 1decembrie 1918, fără 24 ianuarie 1859 şi, de aceea, trebuie să fim mândri de înaintaşii noştri, trebuie să ducem mai departe idealurile de luptă, unire, libertate, pe care aceştia le-au arătat de fiecare dată. Trăiască România!”, a spus Dragoş Chitic. După discursuri, oficialităţile s-au prins în tradiţionala Horă a Unirii alături de cetăţeni. Evenimentul a continuat cu un spectacol susţinut de Ansamblul folcloric ”Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ.

Ingrid CIOFOAIA

„Simbolul Unirii a devenit Hora Unirii. Această horă care înseamnă, de fapt, tradiţia românească, unitate, petrecerea, bucuria românilor. Cred că de câte ori noi, românii, ne prindem într-o horă, dăm semnalul că suntem uniţi”- Aurelia Simionică, viceprimarul municipiului Piatra Neam

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei