Au intrat buldozerele în halele din Speranţa
Dimensiune font:
A început demolarea imobilelor în care până săptămâna trecută au locuit rromii din cartierul Speranţa * oamenii au fost mutaţi în zona Văleni II
Clădirile care în urmă cu câţiva ani ofereau condiţii civilizate de locuit pentru persoanele de etnie rromă au fost devastate în aşa măsură încât nu au mai putut fi salvate. Singura soluţie a fost intrarea buldozerelor peste ruine, pentru ca acestea să nu mai ofere adăpost persoanelor care nu au drept la locuinţe sociale. Pentru ca situaţia din cartierul Speranţa şi cea de pe strada Muncii, unde rromii au devastat o altă serie de locuinţe sociale, să nu se mai repete, la Văleni II au fost luate din start măsuri de siguranţă sporite. „Vom fi cu ochii pe aceste persoane, avem un post de Poliţie permanent acolo şi o promisiune de sprijin atât din partea Poliţiei Municipiului cât şi din partea Jandarmeriei Române dacă va fi cazul. Cred ca aşa cum am reuşit să îi determinăm pe cei mutaţi în urmă cu patru ani acolo să respecte normele de bună convieţuire, vom face la fel şi cu cei care s-au mutat acum. Cei care nu vor respecta aceste lucruri vor suporta rigorile legii”, a spus primarul Dragoş Chitic. Cele 19 familii care au fost mutate în containerele din Văleni nu vor plăti chirie, dar va trebui să încheie contracte individuale cu furnizorii de utilităţi şi ulterior să îşi achite datoriile pentru a beneficia de respectivele servicii.
Citeşte şi: Raul Papalicef rămâne şeful salvamontiştilor
Alina FERENŢ
Cei care vor crea probleme locuitorilor din zona Văleni II, unde au fost mutaţi rromii din Speranţa, vor pierde dreptul de a sta în casele Primăriei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau