Au poftit la fazani şi s-au ales cu dosar penal
Dimensiune font:
Trei tineri din Săbăoani s-au ales cu dosar penal pentru nerespectarea condiţiilor de vânătoare, după ce poliţiştii i-au găsit în fondul de vânătoare nr. 47 Roman. „Căutau specii din fauna de interes cinegetic, folosind trei câini din rasa ogar, în extravilanul localităţii Tămăşeni”, au spus reprezentanţii IPJ Neamţ. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că tinerii, cu vârste cuprinse între 17 și 25 ani, erau la vânat iepuri, fazani şi potârnichi. „În momentul depistării, câinii nu purtau botniţă, iar în urma efectuării controlului corporal asupra unuia dintre bărbați, a fost găsit un cuţit. Polițiștii au declanșat cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari”, a mai precizat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt IPJ Neamţ. Distracţia le-a adus dosar penal şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau