Autostrada Iaşi – Tg. Mureş a primit aviz favorabil
Dimensiune font:
Deputatul PMP Petru Movilă a anunţat că, în cursul zilei de ieri, Comisia pentru Transporturi şi Energie din cadrul Senatului a dat aviz favorabil proiectului autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. Iniţiativa a fost depusă de deputatul Petru Movilă în luna mai a acestui an. „Am fost prezent la şedinţa care a avut loc în această dimineaţă (24 octombrie) la Comisia de Transporturi de la Senat, unde mi-am susţinut propunerea legislativă şi am subliniat importanţa acestui proiect pentru Regiunea de Nord-Est a ţării, dar mai ales pentru judeţul Iaşi. Acest raport favorabil reprezintă încă o luptă câştigată pentru concretizarea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. Voi fi prezent la toate comisiilede specialitate din cele două camere ale Parlamentului şi voi explica fiecărui parlamentar şi membru al Guvernului necesitatea autostrăzii. Le mulţumesc pentru susţinere colegilor din comisie, în special senatorului Vasile Toma şi deputatului Vass Levente”, a explicat deputatul Petru Movilă. În expunerea de motive a proiectului, deputatul a legat importanţa construirii Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş de Centenarul Marii Uniri, organizat la Iaşi. „Având toate argumentele necesare din punct de vedere istoric, susţinute de faptul că Moldova a rămas o regiune subdezvoltată a României, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media naţională, Autostrada Iaşi – Tg. Mureş îşi justifică fără niciun dubiu necesitatea şi oportunitatea. Lipsa unui tronson de drum, care să conecteze Regiunea de Nord-Est de Vestul ţării, a condus la un decalaj pronunţat în ceea ce priveşte dezvolzarea regiunilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului autostrăzii, semnată de 65 de parlamentari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau