Autoturism de teren abandonat, burduşit cu ţigări
Dimensiune font:
Marfa era în valoare de aproape 120.000 de lei
Un autoturism de teren burduşit cu ţigări a fost găsit abandonat de poliţiştii de frontieră, la Vicovu de Sus, la primele ore ale dimineţii de ieri. Agenţii din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au descoperit, abandonat în apropierea frontierei de stat, autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun, fără numere de înmatriculare, în interiorul căruia se afla o cantitate mare de ţigări. În urma celor constatate, s-a luat măsura conducerii autoturismului şi ţigărilor la sediul SPF Vicovu de Sus, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.176 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale. Ţigările, în valoare de 119.059 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 4.500 lei, folosit în activitatea infracţională, a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau