Avocat trimis sub control judiciar
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de Dragoş Constantin Tănasă, avocat în cadrul Baroului Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Mircea Alexandru Stănciulescu, ofițer de poliție în cadrul Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, județul Bacău, la data săvârșirii faptei, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, există date și probe care conturează că
„în perioada 12 – 14 ianuarie 2013, inculpatul Tanasă Dragoș – Constantin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de către suspectul Stănciulescu Mircea Alexandru, de la o persoană (denunțător în cauză) cercetată într-un dosar penal instrumentat de lucrători ai Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, jud. Bacău. Ofițerul de poliție a pretins suma de bani respectivă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a depune diligențele necesare în direcția soluționării favorabile a sesizării formulate pe numele denunțătorului, prin schimbarea declarațiilor date de părți sau neînregistrarea efectivă a dosarului penal”
Infracțiunea nu s-a mai concretizat, pentru că denunțătorul nu a reușit să mai facă rost de suma de bani pretinsă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau