Băcăuancă prinsă la furat
Dimensiune font:
Aglomeraţiile din magazine, cauzate de ultimele cumpărături pentru începutul de an şcolar sunt mană cerească pentru hoţi. Vânzătoarele, prinse cu treabă, sunt mai puţin vigilente. În schimb, camerele de supraveghere urmăresc orice mişcare. De acest lucru n-a ţinut cont o femeie care şi-a îndesatsub fustă un hanorac.
Pe imaginile surpinse de camerele de supraveghere dintr-un magazin de haine, aflat în apropierea Pieţei Centrale, se vede cum femeia intră, însoţită de un copil. Se uită la marfă şi pune ochii pe un hanorac. Îl întoarce pe toate părţile şi după ce se asigură că nu o vede nimeni, îl îndeasă sub fustă. Nu s-a gândit şi la camerele de supraveghere, carei-au înregistrat fiecare pas.Vânzătoarele au fost alarmate de cele care vând în magazinul de alături, acolo unde hoaţa a intrat şi a scos umeraşul de sub fustă. Imediat s-au uitat pe camerele de supraveghere şi cu dovada furtului, patronul magazinului a fost la poliţie şi au depus plângere, chiar dacă paguba nu e mare.
El spune că în acest fel înceracă să-i descurajeze pe cei care cred că pot ieşi cu marfă, fără să o plătească. Mai ales că nu e prima oară când hoţii îi calcă pragul.
Cristina Maria CUCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau