Bacăul are un nou prefect
Dimensiune font:
Începând de ieri, noul prefect de Bacău este fostul consilier judeţean Maricica Coşa, prim-vicepreședinte ALDE.
Numirea a fost făcută de premierul Grindeanu în ultima şedinţă de Guvern şi intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial. Conform protocolului dintre PSD și ALDE, în județele în care funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) este ocupată de un social-democrat, prefectul va fi decis de ALDE.
Maricica Coșa este la al treilea mandat de consilier județean din partea ALDE, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, în legislatura 2012-2016, iar, în momentul de față, deține funcția de director adjunct al ADIB (Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Bacău).
Conform declarației de avere, Maricica Coșa mai este membru CA la Fabrica de pulberi Făgăraș și este supervisor la firma IPSOS Research. De asemenea, are trei apartamente cumpărate în perioada 2010-2014 și bijuterii în valoare de aproape 30.000 de lei.
În perioada 2011-2012, aceasta a fost vicepreședinte al CJ Bacău, timp de patru ani a fost președinte al ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) Bacău, iar, între anii 2013 și 2017, vicepreședinte al ATOP România.
Coşa este cea de-a doua femeie-prefect a Bacăului, după scurtul mandat al Tudoriţei Lungu, interimar în guvernarea PDL. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau