Bâlbâială maximă pe afacerea „Ascensorul”

default

Dimensiune font:

| 08-02-2016 08:38

De mai bine de două luni, de la recepţia Pasajului Piaţa Unirii, persoanele cu dizabilităţi sunt nevoite să facă ocoale de sute de metri pentru a putea traversa Bulevardul Ştefan cel Mare, deoarece liftul destinat acestora nu funcţionează * în timp ce unii dintre responsabilii de această situaţie susţin că nu au avizul de la ISCIR pentru ca liftul să fie pus în funcţiune, cei de la ISCIR susţin că nu ei se ocupă... de „iscirizare” * în acelaşi timp, primarul interimar Mihai Chirica susţine că liftul este… dat în funcţiune

 O situaţie mai puţin comună se întâlneşte de câteva luni în Piaţa Unirii din Iaşi unde, la sfârşitul anului trecut, s-a făcut recepţia pasajului subteran pentru pietoni, dar fără anumite funcţiuni esenţiale pentru un stat civilizat. Deşi prevăzut cu scări elevatoare şi cu un lift destinat persoanelor cu dizabilităţi, acestea nici nu s-au clintit, cel puţin în privinţa liftului, în condiţiile în care scările elevatoare au făcut obiectul unei probe eşuate la momentul inaugurării. Pornind de la o simplă întrebare de ordin utilitar – „De ce nu merge liftul de la pasajul Unirii?”, aveam să ne înfundăm într-un păienjeniş hilar al declaraţiilor unor responsabili cu diplome din cadrul unor instituţii care aşteaptă avize din partea altora, dar care nu au competenţe în această speţă. „Liftul din Piaţa Unirii nu a fost iscirizat (certificat ISCIR, n.r.). Recepţia tehnică durează până se face. Proiectul a fost finalizat în decembrie, când era termenul lui, dar noi mai trebuie să urmăm nişte proceduri birocratice necesare. El funcţionează, dar nu pot să îl pun în funcţiune până nu am un aviz de la ISCIR şi acum suntem în procedură de avizare”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Practic, deşi există montate, de două luni, lift şi platforme elevatoare de tip servoscară pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, pentru a ajunge în Piaţa Unirii sau în zona Junimea, aceste persoane trebuie să ocolească aproape un kilometru până la cele mai apropiate treceri de pietoni, de la Colegiul Naţional sau Casa Modei. La fel de hilară este şi reacţia primarului interimar Mihai Chirica, acesta confundând, probabil, liftul din Piaţa Unirii cu Cafeneaua Piaţa Unirii. „Liftul din Piaţa Unirii este funcţional, numai să vrea cineva să-l folosească. Probabil că nu a fost folosit, că nu a avut lumea nevoie. O să verific”, a spus primarul interimar Mihai Chirica.

Citeste si Crima de patrimoniu la Clubul Pogor
Mountain rousse-ul declaraţiilor pentru un lift înţepenit
Recepţia liftului, ca de altfel a întregului pasaj, s-a făcut la sfârşitul lunii decembrie, iar la începutul lunii ianuarie s-au demarat procedurile de predare/primire a întregului obiectiv către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP). „Urmează ca după preluarea pasajului de către DAPPP (formalitate finalizată deja în ianuarie 2016, n.r.), se facă şi iscirizarea. Liftul este funcţional. Nu s-au făcut probe atunci când l-am recepţionat de faţă cu presa, dar probe s-au făcut”, a susţinut şi Elena Racoveanu, managerul de proiect. A încercat să-i contactăm pe cei de la ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune) Iaşi, specialiştii în „iscirizare”, dar... surpriză. „Nu există ISCIR la Iaşi, domnule dragă. ISCIR pe Moldova, inspecţia teritorială, s-a mutat la Bacău, încă din 2010. Dar, să ştiţi că nu ISCIR se ocupă de autorizarea, întreţinerea sau de verificarea lifturilor, ci firma care a montat liftul, pe care, la rândul ei o verifică CNCIR-ul (Compania Naţională de Control Instalaţii de Ridicat Cazane, Recipiente sub Presiune), care e altă instituţie, deci nu se mai ocupă ISCIR-ul”, ne-a lămurit o responsabilă de la ISCIR „central”. La rândul lor, cei de la ISCIR Bacău au argumentat faptul că ei alocă doar numere de înregistrare la luarea în evidenţă a instalaţiilor de ridicare. „Unitatea deţinătoare (Primăria Iaşi, n.r.) are toate datele despre parcursul autorizării unui lift. La noi puteţi să faceţi o sesizare, o reclamaţie în care să spuneţi ce anume vă deranjează”, ne-a declarat operatoarea de la ISCIR Bacău. Peste alte declaraţii şi reclamaţii, cert este că administraţia publică locală îşi mai agaţă de gât o bilă neagră, în şiragul de proiecte europene implementate cu picioarele, deficitar şi parţial. Nelu PĂUNESCU

Alte lucrări conexe prevăzute la Pasajul Unirii, dar nici până acum finalizate, sunt cele de ventilare a spaţiilor comerciale şi de montare a unui sistem de supraveghere video, din care s-a reuşit doar lipirea unor abţibilduri.

* * *
13,6 MILIOANE LEI
Este valoarea totală a proiectului privind reabilitarea şi modernizarea arealului Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, în care a fost prins şi Pasajul Unirii

* * *
„Liftul din Piaţa Unirii este funcţional, numai să vrea cineva să-l folosească” – Mihai Chirica, primar interimar

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei