Bani mai mulţi pentru oile karakul
Dimensiune font:
Fermieri din întreaga Moldovă s-au întâlnit, ieri, la Botoşani, ca să afle ce trebuie să facă pentru a primi mai mulţi bani din fondurile europene * sumele sunt puse la dispoziţie prin intermediului sprijinului cuplat zootehnic * pe viitor, se doreşte şi organizarea unui congres internaţional destinat rasei karakul
Întâlnirea a fost organizată de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine “Moldoovis” Botoşani, iar invitat special a fost deputatul liberal Costel Şoptică, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. „Trebuie să aveţi mare grijă pentru că din 2018 subvenţia nu o mai primiţi pentru terenurile care nu sunt intabulate. Din 2020 nu se va mai primi niciun fel de subvenţie legată de animal sau suprafaţă şi va fi o schemă în funcţie de productivitate. Veţi primi pentru cantitatea de lapte sau cantitatea de carne, deci trebuie să vă amelioraţi rasele”, a declarat Costel Şoptică. Deputatul botoşănean le-a transmis fermierilor că pentru orice proiect european pe care îl vor accesa trebuie să aibă finanţarea deja asigurată, altfel toţi banii daţi pe proiect sunt pierduţi pentru că vor fi descalificaţi. „Aveţi grijă la ce consultanţi angajaţi. Nu veţi mai putea s[ aplicaţi pentru o măsură cu o scrisoare de conformitate de la bancă, va trebui să existe creditul efectiv sau banii într-un cont. Dacă nu îi aveţi atunci nu veţi fi eligibili, veţi cheltui banii degeaba”, a completat Şoptică.
Trei tipuri de ajutoare financiare
Ionică Nechifor, preşedintele “Moldoovis”, a precizat că în 2015 crescătorii de oi karakul au la dispoziţie trei tipuri de ajutoare financiare din partea statului român şi a Uniunii Europene. Unul este ajutorul naţional zootehnic, estimat la 20 de lei/animal, apoi sprijinul cuplat zootehnic din fonduri europene de 7 euro/animal şi al treilea este sprijinul de 13 euro/animal, provenit din fonduri europene printr-un program de conservare genetică a animalelor considerate în abandon. Rasa karakul de Botoşani face parte din ultima categorie şi poate primi 7 euro/animal. „Aceştia sunt cei mai siguri bani pentru că sunt din fondul Uniunii Europene”, a spus Nechifor în faţa fermierilor din Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Botoşani.
Rasa karakul de Botoşani, promovată în lume
Crescătorii de ovine rasa karakul de Botoşani vor să organizeze un congres internaţional destinat acestei rase. Ionică Nechifor a spus că a primit chiar confirmarea crescătorilor din mai multe ţări. „Ne propunem ca anul viitor, când «Moldoovis» va împlini 10 ani de activitate, să avem un congres internaţional destinat rasei karakul de Botoşani. Deja şi-au manifestat interesul fermierii din Germania, Ucraina şi Republica Moldova. Mi-aş dori foarte mult să vină şi din Uzbekistan, ţara de origine a rasei karakul. Trebuie să ne facem cunoscuţi la nivel internaţional cu rasa de Botoşani şi performanţele ei”, a precizat Ionică Nechifor.
Citeşte şi: Şefii judeţului Botoşani au fost acuzaţi de jaf public
Alina CALINIUC
Secretarul general al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor a precizat că se vrea sprijinirea crescătorilor de animale afectaţi de secetă. Preţul kilogramului de carne în viu a scăzut, la fel şi producţia de lapte şi de furaje, iar fermierii nu vor avea hrană pentru animale la iarnă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau