Bani pe măsura performanţei!

default

Dimensiune font:

| 23-06-2017 04:14

Cu privire la unele afirmaţii făcute în spaţiul public de unele persoane, care au avut drept subiect clubul de fotbal CSM Politehnica, primarul Mihai Chirica a făcut unele precizări menite a clarifica relaţia dintre autoritatea locală şi clubul sportiv mai sus amintit

Ultimele declaraţii lansate în spaţiul public de foştii oficiali ai echipei CSM Politehnica Iaşi au generat reacţii din partea municipalităţii ieşene. Prin intermediul unui comunicat emis ieri, aceasta informează ieşenii că CSM Politehnica Iaşi nu aparţine Primăriei Municipiului Iaşi sau Consiliului Local Municipal Iaşi. „A existat în Iaşi un club de fotbal care, acum câţiva ani, a dat faliment din cauza proastei gestiuni a conducerii executive de atunci şi a unui management defectuos al celor care asigurau din punct de vedere financiar activitatea clubului respectiv”, se precizează în document.
Cum funcţionează clubul de fotbal
În acest moment, CSM Politehnica Iaşi este o asociaţie sportivă care este condusă de un Consiliu Director. Managementul asociaţiei, deciziile adoptate, aparţin celor care sunt în funcţia de preşedinte al Consiliului Director şi membrilor acestui Consiliu. Alături de alte surse de finanţare atrase din mediul privat, finanţarea clubului din fonduri publice se face prin intermediul Fundaţiei Sportului Ieşean, entitate condusă de un preşedinte şi un Comitet Director. Sumele puse la dispoziţia Fundaţiei Sportului Ieşean sunt fonduri publice, alocate de către Consiliul Local Municipal Iaşi şi Primăria Iaşi. La rândul său, forul de conducere al Fundaţiei alocă, prin decizia luată de Comitetul Director, fondurile necesare pentru fiecare ramură sportivă. Demn de menţionat este că, în acest moment, pe lângă alte ramuri sportive pe care le finanţează, Fundaţia alocă fonduri pentru 8 echipe care joacă în prima ligă, o performanţă care nu a mai fost atinsă în ultimii ani.
Fotbalul, pe picior de egalitate cu celelalte sporturi
Primarul Iaşului susţine că în spaţiul public s-a vehiculat, nu de puţine ori, informaţia total neadevărată conform căreia edilul-şef sau alte persoane din Primărie au putere de decizie cu privire la viitorul unui club sau altul, ceea ce este total fals. „Sunt decis să susţin şi pe viitor sportul ieşean, aşa cum am demonstrat-o deja în ultimul an de zile. Faţă de alte perioade din trecut, susţinerea mea este una în conformitate cu legislaţia în vigoare, transparent şi responsabil. Nu susţin un sport anume în dauna altuia. Susţin, în egală măsură şi funcţie de necesităţi, şi fotbalul, şi alte sporturi de masă, cu precizarea că această susţinere este făcută fără a pune în pericol restul activităţilor vitale, pentru bunul mers al comunităţii: activitatea de salubrizare, unităţile şcolare, întreţinerea şi modernizarea străzilor şi trotuarelor din oraş etc. Nu sunt indiferent cu privire la modul cum evoluează activitatea sportivă din oraş dar, în acelaşi timp, nu pot să accept ca banii ieşenilor să ajungă să fie cheltuiţi într-o ramură sportivă care nu produce performanţă, nu evoluează de la an la an”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Se vrea transparenţă
În aceeaşi ordine de idei, edilul-şef a propus ca modul de alocare a fondurilor de către Fundaţia Sportului Ieşean să se facă după principiul transparenţei, într-un mod echilibrat, fără să existe dubii cu privire la alocările bugetare pe fiecare ramură sportivă. „Mi-aş dori ca fiecare sumă alocată către ramurile sportive finanţate de către Fundaţie să se facă transparent, motivat, gradual şi, de fiecare dată, să se analizeze periodic nivelul de performanţă atins de fiecare club în parte. Cred că este obligatoriu ca ieşenii să ştie că banii comunităţii sunt cheltuiţi cu folos în acest domeniu”, a subliniat primarul Mihai Chirica.
Nu-l iartă pe Prunea
Cu privire la afirmaţiile din ultima perioadă ale fostului preşedinte executiv al CSM Politehnica Iaşi, Florin Prunea, edilul-şef consideră că fostul portar şi-a depăşit cu mult atribuţiile sale şi, mai mult, a adus jigniri la adresa ieşenilor şi suporterilor din Iaşi, fără niciun motiv. „Această persoană, în calitatea sa de preşedinte executiv al clubului de fotbal, şi-a permis să aducă unele cuvinte injurioase la adresa ieşenilor, să jignească într-un mod incalificabil comunitatea ieşeană şi nu numai. Mai mult, a folosit în mod abuziv un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi atunci când a declanşat un conflict intens mediatizat, în sens negativ, atunci când antrenorul Francesco Napoli a fost îndepărtat de la echipă, antrenor care, trebuie să o recunoaştem, a reuşit şi a dus Iaşul în cupele europene. De altfel, a fost şi sancţionat pentru afirmaţiile sale în acest sens de forul de conducere al echipei pentru afirmaţiile şi gesturile sale din spaţiul public. E greu de catalogat un asemenea comportament faţă de ieşeni, în condiţiile în care această persoană este plătită şi din banii ieşenilor. E un comportament total lipsit de fairplay, o atitudine pe care ar trebui să o aibă orice practicant al sportului. Se pare că domnul în cauză nu a înţeles acest lucru niciodată”, a mai afirmat Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN



* * *
„Am încredere că domnul Ambrosie, împreună cu tot staff-ul de conducere a clubului, cu domnul profesor Antohi vor face performanţă la Iaşi, iar fotbalul ieşean să fie unul performant, iar CSM Politehnica să fie o echipă reprezentativă pentru ieşeni” - Mihai Chirica, primarul Iaşului


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei