Bârladul se umple de pomi decorativi
Dimensiune font:
O amplă operaţiune de „înverzire” a Bârladului se va derula în această toamnă * vor fi sădiţi 435 de puieţi de tei, platan, salcâm, cireş japonez, arbore de mătase şi 3.000 de fire de trandafir
Municipalitatea bârlădeană a dat startul unei operaţiuni de „înverzire” a oraşului, cu plantarea câtorva sute de puieţi de arbori şi arbuşti pe domeniul public şi privat al Bârladului în toamna 2018. Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre „Programul de plantări puieţi de arbori şi arbuşti pe domeniul public al Bârladului în toamna anului 2018”, prin care se are în vedere îmbunătăţirea microclimatului urban, a calităţii aerului şi a condiţiilor de viaţă din oraş.
3.000 de butaşi de trandafiri
Necesitatea şi oportunitatea elaborării acestui proiect de hotărâre este determinată de preocuparea de îmbunătăţire continuă a peisagisticii oraşului, de creştere a suprafeţelor de spaţii verzi amenajate, precum şi de propunerile cetăţenilor cu privire la creşterea numărului de arbori cu potenţial mare de umbrire şi creştere rapidă plantaţi pe trotuare. „În acest scop, au fost identificate amplasamente pentru plantări arbori în aliniamente pe trotuare şi spaţii verzi şi au fost determinate speciile de arbori şi cantităţile necesare pentru plantările din toamna 2018. Totodată, propunem plantarea a 3.000 de butaşi de trandafiri, atât din producţia proprie cât şi achiziţionaţi de la producători specializaţi, în vederea creşterii suprafeţelor plantate cu flori perene verzi şi diminuarea suprafeţelor plantate cu flori anuale, în vederea eficientizării activităţii de sere - spaţii verzi”, se arată în hotărâre.
În perioada următoare se va trece la plantarea a 435 de puieţi de arbore de mătase, scorus de munte, tei, cireş japonez, salcâm şi platan. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau