Basarabia şi România – întâlnire de vârf la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Guvernele României şi Republicii Moldova se reunesc astăzi la Piatra Neamţ. Găzduită de Palatul Administrativ, şedinţa va fi condusă de premierul României, Sorin Grindeanu, şi de omologul său din Republica Moldova, Pavel Filip.
Conform unui comunicat de presă emis de Guvernul României, pe agenda reuniunii se vor afla acte normative privind stadiul proiectelor comune în derulare, cum ar fi proiectul de asistență tehnică și financiară acordat de partea română Guvernului Republicii Moldova, dar și proiectele sectoriale comune din domeniul energetic, educațional, cultural. De asemenea, vor fi discutate oportunitățile de investiții românești în Republica Moldova, precum și posibilitățile de continuare a colaborării în domeniile IT, finanțe, justiție, afaceri interne.
Reuniunea bilaterală a celor două guverne este programtă la ora 12 şi va fi precedată de o întrevedere între cei doi premieri. În program este inclusă şi o vizită la Mănăstirea Agapia. „Relaţia dintre România şi Republica Moldova este una specială. Există aşteptări şi interes permanent din partea cetățenilor celor două state. Vom sprijini în continuare dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, precum și parcursul său european”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau