Bătaie de joc la „Casa Verde”

default

Dimensiune font:

| 15-10-2016 07:59

 

Solicitanţii sunt purtaţi pe drumuri, stau la cozi interminabile şi nici nu ştiu dacă îşi vor putea depune dosarele în timp util * aproape 800 de suceveni s-au înscris pe lista de aşteptare * unii dintre ei se întreabă de ce în secolul Internetului este nevoie să străbată judeţul ca să se înscrie pe o listă de aşteptare când ar putea să se programeze online

 

 

La aproape o săptămână de la demarare, programul „Casa Verde” continuă să provoace nemulţumiri. Sunt oameni care s-au înscris încă de luni pe lista de aşteptare şi până ieri au făcut nenumărate drumuri la sediul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) din Suceava, ca să vadă dacă le-a venit rândul la depunerea dosarelor. „Mulţi nu au reuşit să depună dosarele. Nu le-a venit rândul. S-a făcut o listă pe care sunt aproape 800 de nume, din care numai vreo 400 de persoane au reuşit să depună. Restul sunt purtaţi pe drumuri”, s-a plâns Vasile Haurici, sosit ieri de la Rădăuţi, unul dintre cei care nu au reuşit să-şi depună dosarul.

Citește și Povestea „trupeților“ de la „Overflow” FOTO

Un alt solicitant din Păltinoasa, zona Gura Humorului, a spus că nu a avut acces la informaţii ca să-şi facă în mod corect dosarul. „Nu ne-au dat suficiente informaţii despre completarea cererii de finanţare. Este undeva un tabel cu datele tehnice şi nu ştiu de unde să le iau. Unii solicitanţi au luat informaţiile de la primării”, ne-a declarat bărbatul. El este de părere că Ministerul Mediului nu s-a organizat bine pentru preluarea dosarelor. De altfel, săptămâna viitoare, angajaţii APM vor duce personal dosarele la Bucureşti, pentru că platforma pe care ar fi trebuit să încarce informaţiile s-a blocat.

Programările online, soluţia ideală

Pe de altă parte, cei care solicită decontarea panourilor solare sau a pompelor de căldură nu sunt interesaţi de faptul că platforma de depunere nu mai funcţionează. Cea mai mare nemulţumire a lor este legată de faptul că Ministerul Mediului nu a pregătit o platformă online pentru ca sucevenii să se programeze ca să-şi depună dosarele. „Trebuia să se facă înscrierile online ca la Paşapoarte. Venea omul, depunea dosarul şi nu mai făcea o groază de drumuri ca să se înscrie pe o listă de aşteptare. Am putea fi în stare să lucrăm mai ordonat şi mai productiv”, a fost de părere Vasile Haurici.

Prin programul „Casa Verde”, judeţului Suceava îi sunt alocate 2,25 de milioane de lei, ceea ce ar putea acoperi în jur de 400 de solicitări. Iniţial a fost alocată suma de 1,8 milioane de lei, dar ulterior a fost suplimentată. Data limită de depunere este 24 octombrie. Din singurele declaraţii ale directorului APM reiese că toate dosarele depuse vor fi trimise la Bucureşti, unde se va şi decide cine primeşte finanţare de la stat.

Oana ŞLEMCO

 

Prin programul lansat de Ministerul Mediului se pot primi între 3.000 şi 6.000 de lei pentru achiziţionarea de panouri solare şi 8.000 de lei pentru pompele de căldură.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei