Bătăile în şcoli, la ordinea zile
Dimensiune font:
Un caz petrecut la Coroieşti (judeţul Vaslui) şi un altul la Fălticeni au ajuns în atenţia poliţiştilor
Inspectoratele de Poliţie, Şcolar şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui efectuează anchete în cazul unui profesor de la şcoala din Coroieşti, acuzat de primarul comunei şi de asistentul social din localitate că le vorbeşte urât elevilor, are un comportament agresiv şi îndeamnă părinţii să îşi bată copiii. „Acolo este vorba despre un conflict mai vechi între primar şi profesorul respectiv. Am dispus un control la şcoala Coroieşti pentru a vedea cum stau lucrurile. Nu putem fi de acord cu un astfel de comportament din partea unor cadre didactice, dar trebuie să fim foarte precauţi, să ascultăm toate părţile implicate şi să luăm măsurile potrivite”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general şcolar din Vaslui.
La Poliţia Coroieşti există în lucru două dosare penale pe numele respectivului profesor, pentru purtare abuzivă. „Bărbatul este acuzat că ar fi lovit cu palma peste cap, în timpul orelor de curs, o elevă de 14 ani şi un băiat de 12 ani. Urmează ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie legală”, a precizat Alina Tonică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
La Fălticeni (judeţul Suceava), un scandal petrecut într-o sală de clasă a unui liceu din localitate s-a terminat la spital şi la Poliţie. Un elev, T.M. (în vârstă de 15 ani la data săvârşirii faptei), în timp ce se afla la ore, s-a certat cu un coleg, pe care l-a izbit de pupitru. Victima a fost grav rănită, leziunile provocându-i o infirmitate permanentă constând în pierderea unui organ. T.M. A fost trimis în judecată pentru vătămare corporală. Matei BANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau