Bătrânii vasluieni se plâng de indiferenţa celor „mari”
Dimensiune font:
„De la Iliescu încoace niciun preşedinte nu a mai stat de vorbă cu reprezentanţii pensionarilor”, a spus Ioan Stamate, preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Vaslui în şedinţa de ieri a Comisiei de Dialog Social. „Pensionarii trăiesc de pe o zi pe alta, o duc destul de rău, dar nu frământă pe nimeni asta, nu au grijă de situaţia lor, nu îi doare capul”, a mai spus liderul pensionarilor.
„Nu s-au coborât la nivelul nostru, dar tragem speranţă că la anul, fiind an preelectoral, o să ne contacteze”, a punctat ironic Stamate, care a adăugat totuşi că la Vaslui dialogul dintre reprezentanţii bătrânilor şi autorităţi chiar există: „Suntem printre puţinele judeţe din ţară unde există înţelegere între pensionari şi instituţiile deconcentrate, între pensioanari şi Prefectură. Nu pot să spun altfel!”.
Întors de la şedinţa Consiliului Naţional al Persoanelor Vârtnice, care a avut loc zilele trecute la Predeal, Stamate a atras atenţia că starea de spirit a bătrânilor este la fel de proastă, ca şi starea lor economică: „A crescut pensia, dar s-au scumpit toate. Nu mai avem încredere, mai ales pensionarii de la oraş nu mai au încredere în autorităţi”.
Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau