Biletele RATP au devenit o raritate!
Dimensiune font:
Din cauza concediilor, mai multe tonete RATP stau închise, situaţia urmând a reveni la normal luna viitoare. Ieşenii se plâng că nu au de unde-şi procura bilete, întrebându-se, pe bună dreptate, de ce nu este reactivat serviciul de achiziţie a tichetelor de călătorie prin intermediul SMS-urilor
Pe timpul verii, a devenit o obişnuinţă ca ieşenii să reclame faptul că nu au unde-şi procura bilete RATP. Cei aflaţi în zona Alexandru cel Bun, de exemplu, spun că trebuie să meargă una-două staţii de jos, pentru a putea da peste o tonetă deschisă. „Dacă ai nevoie de bilet, casa de bilete este închisă. Te mai plimbi două staţii si surpriză... casele de bilete de acolo sunt închise. Şi daca nu ai bilet, mai plăteşti şi amendă”, spune un ieşean pe site-urile de socializare.
Situaţia nu este nouă. Aceasta apare în fiecare an, întrucât, din cauza vacanţei şcolare şi a concediilor angajaţilor regiei, şefii RATP au fost nevoiţi să limiteze programul de funcţionare al unor tonete. „RATP Iaşi recomandă călătorilor să-şi achiziţioneze din timp legitimaţii de călătorie. Acestea pot fi procurate de la tonetele proprii, agenţii economici parteneri si automatele de bilete disponibile non-stop. RATP Iaşi pune la dispoziţia celor interesaţi, pe lângă abonamente, bilete cu o călătorie, cu două şi seturi de bilete cu 10 călătorii”, spun reprezentanţii regiei.
Greu şi cu bilete prin SMS
În replică, ieşenii susţin că altfel ar sta lucrurile dacă RATP ar achiziţiona mai multe automate de bilete sau dacă ar deveni din nou funcţională cumpărarea acestora prin SMS. „Dacă închizi o tonetă, chiar şi temporar, atunci să fie reactivat serviciul prin SMS sau să fie aduse mai multe automate de bilete. Nu circul atât de des încât să dau bani pe un set cu 10 călătorii”, susţine un alt ieşean. Este greu de spus, în acest caz, dacă numărul 7494 va redeveni utilizabil în viitor, întrucât tentativele şefilor RATP de a reactiva cumpărarea biletelor prin intermediul mesajelor scrise s-a lovit de condiţiile greu de acceptat impuse de operatorii de telefonie mobilă, care nu acceptă virarea sumelor astfel încasate mai devreme de 90 de zile. Tudor DAMASCHIN
* * *
Petiţie pentru prelungirea orarelor mijloacelor de transport
Procurarea biletelor nu reprezintă singura problemă riodicată de ieşeni. Există călători care susţin că după ora 22.00 nu mai pot folosi niciun mijloc de transport, motiv pentru care, în mediul online, a apărut o petiţie semnată de 47 de ieşeni, care solicită Primăriei Iaşi şi RATP prelungirea cu măcar 60 de minute a orarului în care circulă tramvaiele şi autobuzele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau