Blocurile groazei
Dimensiune font:
Multe cartiere din localităţile Regiunii de Nord-Est au rămas încremenite în perioadă gri a comunismului * cele mai murdare sunt spaţiile locuite de asistaţi social, care nu au bani pentru reparaţii * nici primăriile nu au fonduri şi se uită spre Guvern sau Uniunea Europeană * în unele cartiere s-au mai cârpit faţadele, însă în nicio localitate nu există un proiect unitar de amenajare urbanistică * acolo unde au existat bani, blocurile au fost văruite în fel şi chip după priceperea constructorilor care au dovedit că duc lipsă de simţ artistic
Pe lunga listă a neajunsurilor României post-decembriste trebuie adăugat şi haosul urbanistic. Problemele au fost generate, în principal, de lipsa unor norme clare în domeniul construcţiilor, corelată cu faptul că autorităţile locale au închis ochii la gravele abateri constatate pe teren.
Reparaţii doar cu fonduri proprii
În municipiul Vaslui există trei cartiere în care blocurile lasă de dorit. Este vorba de cartierul de pe strada Castanilor, unde sunt foste cămine ale muncitorilor de la Movas, un cartier similar pe strada Şcolii şi unul în zona Parcului Copou, blocul 32. Cel din urmă este locuit în special de cetăţeni de etnie rromă. Oricâte eforturi a făcut municipalitatea, nu a reuşit să schimbe aspectul imobilelor. Cele mai multe camere au fost cumpărate şi proprietarii sunt cei care ar trebui să se ocupe de reabilitarea faţadei sau de alte mici investiţii, însă nu există nici o şansă pentru aşa ceva. La primele scări ale blocului 32, băile sunt comune şi ai nevoie de mult curaj să intri pentru că este un adevărat focar de infecţie. În restul municipiului, blocurile au fost văruite din banii locatarilor. La Bacău, cele mai urâte blocuri sunt pe străzile Nicu Enea, Pictor Aman şi Victor Babeş. În aceste blocuri sunt multe locuinţe sociale, iar oamenii au datorii foarte mari la asociaţie.
Clădirile urâte din Iaşi
În Iaşi, porţiunea de case în care locuiesc rromi din apropiere de Blocurile Păcurari în zona AMRS este considerată zona cu cele mai urâte clădiri din oraş. „În zona Păcurari, expertiza indică demolarea, iar Primăria a iniţiat discuţii cu chiriaşii şi proprietarii din zonă pentru a fi relocaţi în alte locuinţe“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. El a subliniat că imobilele au un risc seismic ridicat, cu stare avansată de degradare. Totodată, urâte sunt considerate şi spaţiile de locuit din zona Cuza-Vodă sau Baş Ceauş-Pădurii, casa de vizavi de parcul de lângă Universitatea „Petre Andrei“ şi blocul neterminat din zona Fundaţiei. Destul de rău arată şi cele trei turnuri din Piaţa Unirii, ca să nu mai vorbim despre altele din zonele Dimitrie Cantemir, Metalurgie sau Ciurchi.
La Neamţ se aşteaptă bani de la Guvern
Blocurile gri şi uniforme din Piatra Neamţ, un simbol al comunismului, şi-au schimbat faţa în ultimii ani. În eforturile de transformare a municipiului într-un oraş turistic şi european, autorităţile au realizat lucrări de anvelopare termică la 50 blocuri de locuinţe. Acest lucru a presupus şi reabilitarea faţadelor acestora, pentru a conferi un aspect estetic construcţiilor. Alte blocuri au fost reabilitate prin contribuţia proprie a locatarilor sătui de frig şi de culoarea cenuşie a imobilului. Printre cele care mai poartă încă amprenta comunismului se numără fostele cămine de nefamilişti. Locatarii şi-au modernizat interioarele, însă nu şi-au permis să plătească şi zugrăveala faţadelor. „Aşteptăm lansarea unui nou proiect guvernamental de reabilitare termică a blocurilor (asta presupunând şi refacerea faţadelor – n.r.)”, a declarat Dragoş Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ. La Suceava, cele mai urâte blocuri sunt în cartierul Burdujeni, iar la Botoşani acestea sunt în zona Vietnam, din apropierea Parcului „Tineretului”.
Grupaj realizat de Lucia HACMAN
Blocurile gri construite pe vremea comuniştilor sunt încă foarte prezente în peisajul Moldovei. Unele dintre ele, pe lângă culoarea urâtă, au ajuns într-o stare avansată de degradare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau