Bolnavii din Huşi, purtaţi pe drumuri
Dimensiune font:
Unitatea de Primiri Urgenţe nu este funcţională din cauză că medicii, şi aşa puţini, sunt în concediu * în această săptămână un bărbat a decedat pentru că nu a avut cine să-i acorde primul ajutor * în lipsa specialiştilor, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui le recomandă bolnavilor să meargă la medicii de familie sau la policlinici ori la centrele de permanenţă, care nu sunt mereu deschise
Bolnavii din municipiul Huşi sunt sfătuiţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui să meargă la policlinica spitalului sau la medici de familie, având în vedere că la Spitalul Municipal „D. Castroian” nu mai funcţionează Compartimentul de Primiri Urgenţe din cauza lipsei specialiştilor. De la 1 iulie s-a revenit la sistemul cameră de gardă care funcţionează pentru specialităţile medicale şi chirurgicale. „În acest context, recomandăm populaţiei să se adreseze medicului de familie sau centrelor de permanenţă. De asemenea, se recomandă pacienţilor să se adreseze ambulatoriului integrat al spitalului pentru evaluarea de către medicii specialişti”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Vaslui.
Sancţiuni pentru medicii de familie
În judeţul Vaslui asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinete medicină de familie, respectiv centre de permanenţă. Totodată, se acordă asistenţă medicală în sistem public prin cabinetele din ambulatoriul integrat al spitalului, iar în situaţia în care pacientul necesită supraveghere permanentă se recomandă internare în unitatea spitalicească.
Recent, un medic de la Centrul de Permanenţă Codăeşti a fost sancţionat pentru că nu se afla la program şi nu a putut ajuta o fetiţă. Micuţa a căzut din căruţă şi a ajuns în stare gravă la centru. Medicul se afla cu maşina într-un service auto, în timp ce ar fi trebuit să fie la muncă, iar copila a murit.
La nivelul judeţului Vaslui funcţionează 11 centre de permanenţă. Referindu-se la acordarea asistenţei de urgenţă, DSP le cere bolnavilor ca solicitările pe care le fac la Serviciul de Urgenţă 112 să fie justificate. „Având în vedere faptul că se înregistrează o creştere a adresabilităţii în secţiile de pediatrie, unde sunt internate cazuri agravate datorită faptului că părinţii instituie tratament copiilor fără a consulta medicul, recomandăm evitarea acestei proceduri şi adresarea către medicul de specialitate pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice”, mai spun reprezentanţii DSP Vaslui.
A murit fiindcă medicii erau concediu
Recent, un bărbat care a ajuns în stare gravă la Spitalul Huşi şi a fost preluat de asistenta medicală de la Camera de Gardă a Spitalului a decedat. Conducerea spitalului a declarat în repetate rânduri că deşi au fost făcute demersuri pentru angajarea de medici specialişti, doctorii nu s-au arătat interesaţi să lucreze la Spitalul Municipal Huşi.
Citeşte şi: A murit fiindcă medicii erau în concediu
Tudor IFRIM
„Respectarea circuitului şi a recomandărilor este extrem de importantă pentru a se evita supraaglomerarea spitalelor, situaţie care ar opera în detrimentul cazurilor cu adevărat grave” - spun reprezentanţii DSP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau