Botoşani-Bălţi, parteneriat cu gândul la milioanele din fondurile europene
Dimensiune font:
La invitația Primăriei Bălți și a primarului interimar Igor Șeremet , o delegație a municipiului Botoșani, condusă de Cătălin Flutur, s-a deplasat la Bălți (Republica Moldova) pentru semnarea documentului intitulat „Acord de Cooperare între municipiul Botoșani , județul Botoșani din România și municipiul Bălți din Republica Moldova”.
Semnarea bilaterală a Acordului deschide calea accesării în parteneriat a Programului Operațional Comun (POC) România – Republica Moldova 2014-2020. Aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2016, primul apel de propuneri de proiecte se va lansa în semestrul II al acestui an. Bugetul programului este de 89,1 milioane de euro, aria de cooperare cuprinzând din România județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și întreg teritoriul Republicii Moldova.
Obiectivele acestui program constau în cooperarea instituțională în domeniul educațional, promovarea culturii locale și protejarea patrimoniului istoric, îmbunătățirea accesibilității în regiuni, dezvoltarea transportului și a rețelelor și sistemelor comune de transport, dezvoltarea unor acțiuni comune în domeniul siguranței și securității.a.
La ceremonia de semnare care a avut loc în sala de protocol a Primăriei a participat și Excelența Sa Mihai Baciu, Consulul General al României la Bălți.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau