Botoşaniul, în primele 10 judeţe la rectificarea bugetară
Dimensiune font:
Executivul a acordat noi fonduri pentru judeţul Botoşani * banii sunt destinaţi pentru asistenţă socială, achitarea fructelor împărţite în şcoli, dar şi pentru co-finanţări şi programele de dezvoltare locală
Consilierul judeţean Cristian Achiţei a anunţat că, la rectificarea bugetară aprobată recent de Guvern, judeţul Botoşani este în prima parte a clasamentului.
„A avut loc şedinţa de Guvern prin care s-a făcut rectificarea bugetară. Guvernul Cioloş arată că este preocupat de sume în Moldova şi în judeţul Botoşani, pentru că acesta este în primele zece judeţe din ţară ca sume alocate”, a declarat Cristian Achiţei, actual consilier judeţean PNL.
La rectificarea bugetară, judeţului Botoşani i s-au alocat 3,8 milioane de lei din taxa de valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, respectiv două milioane de lei pentru Protecţia Copilului, 1,7 milioane de lei pentru susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap şi 105.000 de lei pentru fructele în şcoli.
De asemenea, judeţul Botoşani a primit 32 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale, iar 80% din bani vor fi distribuiţi de Finanţe către primării, în vreme ce 20% vor fi realocaţi de Consiliul Judeţean pentru co-finanţări şi programele de dezvoltare locală.
„Vor fi plătite şi asigurate salarii în absolut toate domeniile, inclusiv în învăţământ. Guvernul este preocupat de această treabă şi toată lumea îşi va primi salariile”, a completat Achiţei. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau