Brandurile Sucevei, în pericol
Dimensiune font:
Merele de Fălticeni şi varza de Milişăuţi riscă să ajungă hrană pentru animale * pe fondul embargoului rusesc, piaţa locală a fost cucerită de produsele din import, cu mult mai ieftine decât cele locale
Cele mai cunoscute branduri locale ale Sucevei sunt în pericol. Este vorba despre varza de Milişăuţi şi merele de Fălticeni. De la un an la altul, clienţii sunt tot mai puţini, iar producătorii tot mai nemulţumiţi. Anca Gheorghiu, directorul Staţiunii Pomicole Fălticeni, ne-a declarat că anul acesta producţia la hectar a fost afectată de capriciile naturii. A plouat cu găleata zile în şir, iar asta a favorizat apariţia dăunătorilor. Informaţia a fost confirmată şi de primarul oraşului Fălticeni, Cătălin Coman, care ne-a explicat că producătorii au ţinut la distanţă dăunătorii cu 20 sau chiar 22 de tratamente. Costul acestora se va reflecta în preţul mărului la raft, a precizat Cătălin Coman.
Mere la 20 de bani/kg
Scumpirea merelor româneşti nu este o veste bună, nici pentru producători, dar nici pentru consumatori. Ambele categorii vor fi afectate. Producătorii de mere din Polonia au cucerit piaţa românească, în contextul stopării importurilor din ţările membre ale UE de către Rusia. Polonezii au un mare atu. Vând merele la un preţ cu mult mai mic decât cel practicat de producătorii locali. „Producătorii de sucuri din România preferă merele din Polonia pentru că sunt mai ieftine. Polonezii au nişte preţuri sub cele de cost”, ne-a declarat Anca Gheorghiu. Directoarea a mai spus că, anul trecut, merele de Fălticeni au fost vândute, pe partea de industrie, cu 50 de bani/kg, iar anul acesta, cel mai probabil, preţul va coborât la 20 de bani /kg. Pe de altă parte, merele pentru consum vor fi vândute cu un leu/kg.
Animalele furajate cu varza pe care nu o cumpără nimeni
La fel ca anul trecut, producătorii de varză de la Milişăuţi se plâng că nu au piaţa de desfacere. „Avem o producţie foarte frumoasă, dar ce folos că nu avem unde să o vindem. Dăm kilogramul de varză cu 20 de bani. Chiar ţi în condiţiile acestea, clienţii se târguiesc. Ei nu înţeleg că totul este scump, inclusiv seminţele pe care le-am plantat”, ne-a declarat Mircea Laurus, primarul oraşului Milișăuți. El a mai spus că decât să mai lase la preţ, producătorii din Milișlăuți preferă să-şi furajeze animalele cu varza pe care nu reuşesc să o vândă. „Nici în pieţe nu avem loc de samsari. Agricultura asta este ca o loterie. Uneori câştigi, dar de cele mai multe ori pierzi”, a declarat Laurus.
Oana ȘLEMCO
Pentru a le da o mână de ajutor producătorilor, autorităţile locale organizează fel de fel de evenimente cu vânzare. De exemplu, în perioada 7-8 septembrie, la Milişăuţi va avea loc Festivalul Verzei. Şi la Fălticeni va fi organizată o nouă ediţie a Festivalului Mărului, dar deocamdată nu se ştie exact data.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau