Căldură mare, neatenţie, intervenţii riscante
Dimensiune font:
Sfârşitul de săptămână a fost marcat de temperaturi record în zona montană, sâmbătă înregistrându-se 34 de grade Celsius, dar şi de un aflux mare de turişti. Salvamontiştii nemţeni susţin că în masivul Ceahlău au fost înregistrate mai multe incidentele nedorite gen insolaţii şi hipertermii de efort, dar şi două accidente soldate cu traumatisme severe. Sâmbătă, o turistă din Cluj a suferit o cădere la coborarea din zona platoului spre Cascada Duruitoarea - zona Poliţa Scaius. Echipa de intervenţie a trebuit să intervină pe o temperatură de 34 de grade Celsius şi să coboare victima, care avea un picior fracturat, în Staţiunea Durău de unde a fost preluată de ambulanţă. „La temperatura ridicată s-a adăugat şi greutatea de aproape 100 kg. a victimei, capacităţile echipei fiind testate la limite greu acceptabile. Zona accidentată , panta foarte abruptă şi valea închisă flancată de pereţi a făcut imposibilă solicitarea suportului aero. Până la Cascada Duruitoarea au fost efectuate mai multe lansări în coardă. Intervenţia a durat aproape 5 ore”, a explicat Raul Papalicef, şef Serviciu Salvamont Neamţ. Duminică dimineaţa a avut loc o nouă intervenţie, de acestă data din zona Cabanei Dochia, unde o turistă din Piatra Neamţ a suferit un traumatism sever de membru inferior. S-a intervenit cu două echipe, una din Dochia care a acordat primul ajutor şi a pregătit transportul şi o echipă de suport din Durău, care a suplimentat transportul în zona de coborâre de abrupt. „Temperaturile au scăzut, iar prognoza arată că vor continua să scadă până la minime neobişnuit de mici, 4 - 6 grade Celsius în zilele de marţi şi miercuri”, a mai adăugat Raul Papalicef.
Gianina BUFTEA, Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau