Cancer învins de pofta de viaţă: „Am purtat baticaşe de toate culorile“

default

Dimensiune font:

| 02-03-2015 12:37

În spatele zâmbetului larg şi cuceritor, suceveanca Elisabeta Manoliu, de profesie executor judecătoresc, ascunde o poveste de viaţă incredibilă * la sfârşitul anului 2010 a aflat că suferă de cancer de col uterin * lupta pentru supravieţuire a fost crâncenă * Elisabeta a acceptat să ne spună cum a reuşit să învingă boala, unde s-a izbit de uşi închise şi de unde a primit ajutor
În toamna lui 2010, Beta, aşa cum o alintă prietenii, a rămas însărcinată cu

În toamna lui 2010, Beta, aşa cum o alintă prietenii, a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil. Din păcate, a pierdut sarcina pe când fătul avea şase săptămâni. „Eu şi fostul meu soţ ne-am dorit foarte mult al doilea copil. Avea şi nume: Alexandra”, ne-a spus suceveanca.
Nenorocirea nu a venit singură. Pe când era internată în spitalul din Suceava, medicii i-au dat o veste cumplită - suferă de cancer de col uterin. După ce a aflat diagnosticul, a plâns pentru „câteva secunde”, după care a spus „Stop!”. A refuzat să se lase copleşită şi şi-a informat familia că este bolnavă. Cel mai greu i-a fost să-i explice fiicei sale, care pe atunci avea doar cinci ani, că nu va avea o surioară. „I-am spus că barza ne-a păcălit şi că o să o prind şi o să o bat”, ne-a mărturisit Elisabeta Manoliu.
Suceveanca avea o imensă poftă de viaţă. A plecat la Cluj, unde ştia că „oncologia este wow”. Dar, o veche vorbă din popor spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Elisabeta nu s-a dus cu sacul, ci cu inima plină de încredere în specialiştii de la care spera să-i salveze viaţa. S-a izbit însă de oameni insensibili. „Am fost la un ginecolog, care a spus că am un cancer 2 B, simplu, frumos, fără să facă un tomograf. Mi-a spus să mă duc la cabinetul X şi pa! M-am dus la cabinetul X, unde am dat peste un domn doctor care m-a tratat cu sictir, foarte urât. Ca şi cum eu aveam ciumă şi venisem la marele vindecător. L-am întrebat ce presupune radioterapia şi mi-a spus că nu voi face acum, ci în martie, în condiţiile în care noi eram în noiembrie. Mi-a spus că nu are locuri în spital şi atât. Deci eu ar fi trebuit să aştept patru luni ca să fac radioterapie”, ne-a declarat suceveanca. Atitudinea medicilor de la Cluj a dezarmat-o. „Sincer, m-am blocat. Mi-am spus atunci că nu cred că trăim în secolul XXI, ci în secolul XVI, unde eu nu am nicio şansă la viaţă”, a completat Elisabeta.


A deschis uşile cu ajutorul prietenilor
După ce s-a întors în Suceava, tânăra a avut mare noroc de sprijinul a doi oameni, care s-au oferit să o ajute. Este vorba despre medicul stomatolog Gabriel Gospodaru, fost deputat PDL, şi medicul ginecolog Cristian Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. „Dacă nu erau ei, nu ajungeam la Bucureşti. Cristian Irimie m-a ajutat să ajung la Fundeni. Nu reuşeam să câştig această luptă dacă nu aveam relaţii de prietenie cu ei”, a mai spus suceveanca.
La Fundeni, timp de trei săptămâni, pacienta a făcut fel de fel de investigaţii medicale, iar până să ajungă la operaţie, a făcut radioterapie, chimioterapie. Şedinţele au fost extrem de chinuitoare. Terapia a început la mijlocul lui decembrie 2010. După tratamentele agresive, tinerei a început să-i cadă părul. „Am purtat baticaşe de toate culorile. Când a început să-mi crească era creţ, eu nu am avut niciodată părul creţ. Din cauza stresului, am albit foarte tare”, a mai spus tânăra.


Avea pierderi de memorie
Elisabeta a fost operată de medicul Cătălin Vasilescu, un specialist şi un om amabil, iar după intervenţia chirurgicală, s-a întors acasă, pentru a se recupera. Pe atunci era executor bancar şi nu vroia ca debitorii să ştie că-i bolnavă. „M-am temut să nu afle debitorii mei, ca să nu par un om slab”, a spus tânăra. Şi totuşi, Elisabeta care s-a vindecat complet nu a stat acasă cât ar fi trebuit să stea. Ştia că urma să se dea o lege prin care executorii bancari deveneau executori judecătoreşti. Readaptarea la locul de muncă nu a fost uşoară. Chimioterapia i-a afectat capacitatea de memorare. „Nimic nu mai ştiam. Mi s-a şters tot, absolut tot. Un an de zile mi-a trebuit să recuperez tot ce ştiam, ca un copil care învaţă să meargă, să citească şi să scrie. Am citit foarte mult. Citeam, uitam, citeam, uitam. Plus că era starea de nervi. Toată lumea mă enerva. Mi-am revenit după mai bine de un an”, mărturiseşte femeia care a învins cancerul.
Astăzi, Elisabeta vede viaţa cu alţi ochi. Şi-a triat prietenii. Îi ţine aproape doar pe cei care au înţeles-o şi i-au fost alături la greu. Beta este o profesionistă respectată în breasla ei. Printre altele, anul trecut ea a recuperat un prejudiciu de 300.000 de lei de la Vasile Mandache, tânărul care pe vremea când era casier la Termica a furat banii din gestiune şi i-a pierdut la păcănele. Fostul casier a câştigat la păcănele peste 500.000 de lei. Executorul judecătoresc a aflat vestea şi a acţionat imediat.

Cancer în ultimul stadiu vindecat în mod miraculos

Oana ŞLEMCO

„Eu am avut o şansă la viaţă, dar sunt mii de femei care nu au o şansă la viaţă. Am văzut cum am fost eu tratată” – Elisabeta Manoliu

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei