Când va dispărea „vărsătoarea” din CUG?
Dimensiune font:
De mai bine de trei ani, ieşenii din CUG au parte, zi de zi, de o experienţă neplăcută. Deşeuri rezultate din construcţii sunt depozitate sub geamurile acestora, fără ca vreo instituţie abilitată să poată interveni pentru rezolvarea problemei
Pe Aleea Tudor Neculai, de ceva vreme, se perindă tot felul de camioane, excavatoare, căruţe care aduc şi varsă tot felul de gunoi. Mormanele de pământ amestecat cu gunoi, sticlele de plastic sau grămezi de cărămizi folosite şi resturile resturi provenite din demolări indică clar faptul că nimeni nu s-a îngrijit să stopeze depozitarea acestor deşeuri într-o zonă locuită. Locuitorii susţin că în ciuda semnalelor trimise edililor, nu s-a luat nicio măsură. „Am mai făcut aceeaşi sesizare acum un an la Primărie şi nu s-a rezolvat nimic... De trei ani acelaşi calvar, acelaşi praf, acelaşi zgomot produs de basculante şi buldozere. La etajul 3 trebuie să şterg geamurile din trei în trei zile, am un milimetru de praf aşezat din cauza unor oameni inconştienţi care nu ţin cont de populaţia municipiului”, spune un locuitor din zonă.
Salubris nu mai face muncă patriotică!
În mod normal, astfel de situaţii sunt rezolvate de cei de la Salubris, însă aceştia au susţinut în repetate rânduri că nu mai sunt dispuşi să facă muncă patriotică. „Noi facem tot posibilul pentru a degaja aceste zone, însă nu ne mai putem permite astfel de lucrări, pentru care nu ne plăteşte nimeni”, spune Cătălin Creangă, directorul adjunct al SC Salubris.
Poliţiştii au mâinile legate
Prin urmare, salvarea cetăţenilor ar putea veni din partea Poliţiei Locale. Problema, însă, o constituie faptul că fiind vorba de o proprietate privată, atribuţiile oamenilor legii sunt oarecum restrânse. „Poliţia Locală nu poate aplica sancţiuni. Este un teren privat, omul poate depozita tot ce doreşte. În ceea ce priveşte traficul greu, este permisă circulaţia camioanelor pe Aleea Tudor Neculai”, spune Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
Garda de Mediu, ultima speranţă!
Gunoiul din Aleea Tudor Neculai ar trebui să dispară încă de la sfârşitul lui 2012, când reprezentanţii Poliţiei Locale, împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu au identificat proprietarul terenului căruia i s-a cerut ca până pe data de 26 noiembrie 2012 să cureţe terenul şi să-l împrejmuiască. Acesta s-a conformat, chiar dacă nu este vorba de un gard propriu-zis. „HCL 172/2002 nu specifică ce fel de împrejmuire ar fi trebuit făcută, prin urmare iarăşi nu putem aplica sancţiuni. Rămâne doar să analizăm împreună cu cei de la Garda de Mediu dacă sunt încălcate normele referitoare la poluare”, mai spune oficialul Poliţiei Locale. Tudor DAMASCHIN
* * *
Situaţia din Aleea Tudor Neculai nu şi-a găsit rezolvarea şi din alt motiv. Potrivit unor surse, proprietarul de drept al terenului a decedat cu ceva timp în urmă, nefiind încă făcută succesiunea. Cu alte cuvinte, este extrem de dificil de stabilit cine este actualul proprietar al terenulu,i astfel încât acesta să poată fi tras la răspundere în cazul în care sunt constate încălcări ale legii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau