Când vor începe lucrările din Masterplanul drumurilor judeţene
Dimensiune font:
Direcţia Judeţeană de Admnistrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi speră să înceapă lucrările pentru cel puţin 14 obiective din Masterplanul drumurilor judeţene, în toamna acestui an
Asfaltarea drumurilor judeţene cuprinse în Masterplan ar putea începe în toamnă, spun reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Admnistrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi. Asta în condiţiile în care licitaţiile nu vor fi blocate de contestaţii, „sport naţional” în contractele administraţiei ieşene, mai ales că vorbim de sume de bani astronomice. Făcând un istoric al paşilor făcuţi în vederea realizării Masterplanului, DJADP Iaşi arată că, în anul 2015 s-au recepţionat studiile de fezabilitate pentru 26 de obiective în vederea modernizării a peste 250 kilometri de drumuri judeţene din opt subaxe. „Din totalul de 26 studii de fezabilitate, două tronsoane de drum judeţean, DJ 247A Iaşi – Bârnova şi DJ 248B Budeşti – Hadâmbu sunt în execuţie, finanţate de către Consiliul Judeţean Iaşi. În februarie 2017, CJ Iaşi a aprobat un împrumut cu Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea unui număr de 6 subaxe, cu o valoare a cofinanţării de 22 milioane de euro. Lista de drumuri judeţene propusă pentru finanţare de către Banca Europeană de Investiţii poate suferi modificări în funcţie de eventuala finanţare a lucrărilor de execuţie pentru drumurile judeţene a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, au comunicat reprezentanţii DJADP Iaşi. Conform acestora, în luna mai au fost trimise către MDRAP toate cele 24 de obiective rămase în vederea aprobării investiţiei, iar 14 obiective au fost deja scoase la licitaţie pentru proiectare, în opt loturi. „În 9 iunie avem deschiderea ofertelor, iar în octombrie-noiembrie ar trebui să demarăm lucrările de execuţie pentru cel puţin 14 obiective din cele 26 rămase”, a declarat Andrei Cazacu, inginer în cadrul DJADP Iaşi.
Centura uşoară a Iaşului, înafara programelor de finanţare
Veştile nu sunt bune însă pentru Centura uşoară a Iaşului. Legea Finanţelor Publice nu permite contractarea de servicii de proiectare pentru alte obiective până nu se implementează cele care sunt deja contractate şi recepţionate, mai spun reprezentanţii DJADP Iaşi. „Centura uşoară a Iaşului: Vânători – Horleşti – Bogonos – Leţcani Cucuteni – Scopoşeni – Voineşti – Mânjeşti – Budeşti – Mogoşeşti – Santa – Picioru Lupului – Ciurea – Todirel – Bârnova – Pietrăria – Păun – Tomeşti, nu este cuprinsă, momentan, în programe de finanţare”, a apreciat inginerul Andrei Cazacu. O altă provocare este DJ 249D din intersecţie DJ 249A Dancu – intersecţie DJ 249E Ţuţora, unde urmează să se efectueze o expertiză care va da soluţia tehnică de intervenţie pe acest tronson de drum.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau