Carambol cu patru maşini la Leţcani
Dimensiune font:
O tamponare în lanţ s-a produs ieri, la orele amiezii, în localitatea Leţcani. Un autoturism care venea dinspre Cogeasca spre E 583 nu a acordat prioritate de trecere unui Ford ce se îndrepta dinspre Podu Iloaiei spre Iaşi şi a intrat în coliziune cu acesta. La rândul său, autoturismul Ford a fost proiectat pe sensul opus, unde s-a izbit de un microbuz cu pasageri şi o altă maşină parcată. În urma carambolului au rezultat două victime, ambele ocupante ale Fordului. „Un echipaj SMURD a intervenit la locul accidentului, preluând două victime diagnosticate cu traumatisme la nivelul membrelor. Pacienţii au fost transportaţi la Spitalul Sf. Spiridon pentru investigaţii, starea lor fiind bună”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. S-a întocmit dosar penal. Andrei HURBEA, Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau