Carduri de călătorie pentru vârstnici
Dimensiune font:
Pensionarii din municipiul Bacău care încă nu şi-au ridicat cardul personalizat de călătorie cu autobuzele SC Transport Public SA mai au la dispoziţie câteva zile pentru a intra în posesia lor. Băcăuanii care beneficiază de această facilitate sunt aşteptaţi să se prezinte la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), str. Ştefan cel Mare, nr. 17 din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, până în data de 30 septembrie, inclusiv. Reamintim că vârstnicii cu o pensie de până în 1.206 lei beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun şi vor utiliza cardul personalizat, în locul abonamentului. La înmânarea cardului, pensionarii primesc şi un pliant cu instrucţiunile de utilizare. „Noi îi rugăm, pe această cale, să vină în termenul menţionat, deoarece de la 1 octombrie nu vor mai putea merge cu autobuzul decât în baza cardului de călătorie. Dacă la un control pe mijlocul de transport nu vor putea prezenta acest document, cei surprinşi într-o asemenea situaţie vor fi sancţionaţi contravenţional. Toţi pensionarii care se încadrează în plafonul de venit stabilit de către Consiliul Local pentru acordarea acestei gratuităţi şi-au făcut fotografie pentru card, astfel că nu se poate spune că nu cunosc că trebuie să se prezinte la noi într-un anumit termen pentru a-l ridica”, spune Carmen Fifirig, şef serviciu Asistenţă Socială din cadrul DAS Bacău.
Cei care nu se vor prezenta până în data de 30 septembrie, inclusiv, la sediul DAS Bacău, vor primi cardul de la ghişeele societăţii de transport.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau