Cârlan, prima zi la Prefectură
Dimensiune font:
Fostul senator a fost ieri în recunoaştere la Casa Pătrată. Acesta a avut ă ontâlnire cu predecesorul său, Romeo Olteanu, urmând să îşi preia efectiv atribuţiile după depunerea jurământului
Dan Cârlan, noul prefect al judeţului Iaşi, a fost ieri în recunoaştere la biroul din Casa Pătrată. Deşi hotărârea de Guvern prin care acesta a fost numit oficial prefect interimar a fost publicată în Monitorul Oficial la 1 septembrie, Cârlan nu poate lua frâiele instituţiei judeţene până ce nu depune jurământul. Având însă certitudinea că este vorba de „maximum câteva zile”, până ce Ministerul Afacerilor Interne va anunţa momentul în care va avea loc ceremonialul de depunere a jurământului, Cârlan nu a pierdut timpul şi a mers ieri la Prefectură, pentru a se familiariza cu „particularităţile acestei instituţii”. „M-am întâlnit cu fostul prefect Romeo Olteanu şi cu domnul Bogdan Abalaşi, subprefectul Iaşului. Am stat de vorbă despre problemele cu care se confruntă comunitatea, am vrut să văd care sunt părerile funcţionarilor Prefecturii cu privire la proiecte precum consolidarea malurilor Siretului sau problema Fortus”, a declarat Dan Cârlan, pentru cotidianul „Evenimentul Regional Evenimentul”. Oficialul anunţă că, după ce îşi va forma o perspectivă asupra modului în care s-au desfăşurat acţivităţile în mandatul predecesorul său, va trece şi la întocmirea unui plan de atac. Numirea lui Dan Cârlan în funcţia de prefect al Iaşului vine ca o urmare înlocuirii din funcţie a lui Romeo Olteanu de către Guvern, la începutul lunii trecute.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau