Casa surorilor înjunghiate de tată a luat foc FOTO
Dimensiune font:
La câteva zile după ce au fost bătute crunt de tată, o altă nenorocire s-a abătut asupra celor două surori gemene din Putna * una dintre casele aflate în gospodăria familie a luat foc ieri dimineaţă, în jurul orei 5.00 * este vorba despre o clădire află în construcţie, care-i aparţine tatălui agresor
Focul a fost stins de pompierii de la Rădăuţi împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare de la Putna şi Bilca. „La sosirea echipajelor, ardea astereala de la mansarda casei, existând pericolul de propagare la o casă bătrânească şi la anexele gospodăreşti, construcţii cu o suprafaţă totală de aproximativ 250 de metri pătraţi”, ne-a spus Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). El a precizat că angajaţii de la ISU şi poliţiştii criminalişti fac investigaţii la faţa locului ca să determine cauza exactă a incendiului. Şeful ISU Suceava, Ioan Burlui, nu exclude ca focul să fi fost pus intenţionat, având în vedere că în respectiva clădire nu locuia nimeni.
Fetele bătute sunt internate în spital
Cele două fete gemene, în vârstă de 15 ani, sunt în continuare internate în Secţia de Chirurgie Infantilă a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”. Copilele au fost lovite cu pumnii şi înjunghiate cu un briceag de tatăl lor, au răni pe mâini şi la cap. Grozăvia s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când bărbatul s-a întors acasă de la muncă din Germania. Spre seară a consumat alcool şi s-a dus să-şi viziteze fetele. A fost nemulţumit când a văzut că şi-au vopsit părul şi a început să le lovească.
Fetele provin dintr-o familie dezorganizată. Părinţii au divorţat în 2013. Mama adolescentelor este plecată la muncă în Marea Britanie. Copilele se aflau în grija unei străbunici, în vârstă de 95 de ani. După ce vor fi externate, vor fi încredinţate unei mătuşi. Tatăl agresor a dispărut în urmă cu două zile, susţin anchetatorii. El este cercetat de procurori pentru lovire şi alte violenţe.
Citeşte şi: Surori bătute şi înjunghiate de tată la Putna
Oana ŞLEMCO
Surse din rândul poliţiştilor ne-au transmis că există probabilitatea ca locuinţa să fi fost incendiată intenţionat. Principalul suspect în acest caz este tatăl celor două minore, care a dispărut.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau