Cătuşe pentru individul suspectat că şi-a ucis nepoata
Dimensiune font:
Individul bănuit că şi-a ucis nepoţica a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecători * acesta le-a spus anchetatorilor că ar fi încercat să se sinucidă * oamenii legii spun că agresiunea ar fi avut loc în faţa celor trei copii proprii
Magistraţii din cadrul Tribunalului Bacău au admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunal pe numele lui Petrică Păuleţ, zis „Capan”, cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor.
Astfel, instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, individului i s-a adus la cunoştintă faptul că poate contesta hotărârea în următoarele 48 de ore de la pronunţare.
„A izbit-o de pământ”
Individul în vârstă de 40 de ani, din Parincea, este suspectat de faptul că şi-a ucis în bătaie nepoata de trei ani, i-a pus cadavrul într-un geamantan, apoi s-a predat la Poliţie.
„Suspectul spune că, în momentul incidentului, se afla în stare de ebrietate şi, deranjat de faptul că victima plângea, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, a izbit-o de pământ, chiar şi de pereţi, iar, în urma acestor lovituri, victima a suferit leziuni foarte grave, care, ulterior, au dus la deces”, spune procurorul Cristinel Ciocântă, şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Totul s-ar fi petrecut miercuri, când bărbatul ameţit de alcool s-a enervat că nepoata lui a început să plângă şi a lovit-o chiar sub privirile copiilor săi, de trei, cinci şi şapte ani.
Peste noapte, însă, fetiţa a murit şi, atunci, unchiul ei a înfăşurat-o într-un cearşaf, apoi a pus cadavrul într-o valiză, pe care a ascuns-o într-o magazie din curte. După ce s-a predat a doua zi, el le-a spus poliţiştilor că, peste noapte, a avut remuşcări şi ar fi vrut chiar să se sinucidă cu medicamente. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau