Caz şocant la Victoria
Dimensiune font:
O crimă odioasă urmată de o sinucidere au fost descoperite zilele trecute în localitatea ieşeană Victoria. Criminalul şi-a ucis în urmă cu un an partenerul de pahar, după care i-a aruncat cadavrul în latrină. Luni, mustrat de conştiinţă, acesta s-a spânzurat într-o anexă a locuinţei. Alţi doi prieteni ai criminalului au dispărut fără urmă.
Un caz de-a dreptul şocant s-a petrecut zilele trecute în localitatea ieşeană Victoria. Cazul este demn de scenariile filmelor horror. Un bărbat de 43 ani s-a spânzurat în locuinţă, mustrat de conştiinţă, după ce şi-a ucis un consătean în urmă cu un an şi l-a aruncat în latrină. Luni dimineaţă, în jurul orei 10.25, prin apelul la numărul unic de urgente 112, instituţiile abilitate au fost informate de o femeie că un bărbat din localitate s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Terapie Intensivă Mobilă, dar şi elicopterul SMURD. Din nefericire, bărbatul de 43 de ani a fost declarat decedat. În urma investigaţiilor, oamenii legii au stabilit că Gheorghe Ursache şi-a pus capăt zilelor după ce în urmă cu un an l-a ucis pe Viorel Manole (55 ani, din Victoria).
Ilegal non-stop!
Mamma Mia - polul hoţiei şi mârlăniei la Iaşi
Dispăruţi fără urmă
Gheorghe Ursache avea trei prieteni cu care se întâlnea la el acasă, unde consumau alcool. Doi dintre ei au dispărut fără urmă. Mihai Rusu a dispărut în vara anului trecut, iar Neculai Dăscăliţă în luna decembrie. Cadavrul din latrină este al lui Viorel Manolache. Trupul era legat cu o sfoară şi îi lipseau un picior şi o palmă. Oamenii legii au dus la faţa locului şi câinii de urmă.
Gheorghe Ursache era cunoscut în localitate ca având probleme psihice. El locuia singur după ce mama i-a decedat în urmă cu ceva timp, iar soţia şi cei trei copii l-au părăsit din cauza bătăilor la care erau supuşi. „Soţia şi copiii au fost internaţi la un centru în Iaşi. El era foarte violent şi îşi bătea familia. Despre Manolache se vorbea că ar fi plecat la o soră de-a lui, care este călugăriţă la o mănăstire din Vânători – Neamţ. La fel se presupune că şi celelalte două persoane date dispărute ar fi plecat la rude. Acum aşteptăm rezultatul anchetei poliţiştilor. Din câte am auzit, atât Ursache, cât şi Manole erau sub tratament, suferind amândoi de afecţiuni psihice”, a declarat Gheorghe Zaharia, viceprimarul comunei Victoria.
Cadavrul din latrină
Descoperirea macabră a fost făcută tot luni, 4 mai, chiar de unul dintre copiii sinucigaşului, care ajunsese acasă pentru a-l înmormânta. Duminică, 3 mai, Gheorghe Ursache a scos cadavrul lui Manole din WC, iar luni, 4 mai, şi-a pus capăt zilelor. Oamenii legii încearcă acum să dea de urma celorlalţi parteneri de pahar ai sinucigaşului. Andrei HURBEA
***
„Era foarte violent şi îşi bătea familia” - Gheorghe Zaharia, viceprimarul comunei Victoria
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau