Cel mai aspru regim de puşcărie pentru fratele deputatului Relu Fenechiu
Dimensiune font:
Lucian Fenechiu, fratele deputatului liberal Relu Fenechiu, condamnat în dosarul Transformatorul, a pierdut încă o bătălie pentru o pedeapsă mai uşor de îndurat. Reamintim că fraţii au primit câte cinci ani de puşcărie pentru că au vândut prin firmele lor către SISEE Moldova, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate.
Lucian Fenechiu a contestat decizia de a fi încadrat la regimul închis de executare a pedepsei, în locul celui semideschis. O contestaţie similară a formulat şi Relu Fenechiu, „Faptele pentru care am fost condamnat nu sunt fapte de violenţă, comportamentul pe care l-am manifestat în detenţie a fost unul exemplar, nu prezint niciun risc pentru celelalte persoane aflate în detenţie, nu am antecedente penale, vârsta şi starea mea de sănătate nu mi-ar permite să fac faţă unui regim închis, am o carieră bine definită, fiind bine integrat social”, a spus Lucian Fenechiu. El s-a arătat gata să participe la tot felul de activităţi: „Am disponibilitatea de a presta muncă şi de a participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, moral-religioase, de instruire şcoală şi formare profesională”.
Ieri, magistraţii Judecătoriei au respins solicitarea lui Lucian Fenechiu, a cărui situaţie ar putea fi însă reanalizată la anul. Menţionăm că, în cazul în care nu i se schimbă regimul, este pusă în pericol şi o eventuală liberare condiţionată. Ştefana CZELLER
Ce spune legea
În baza Legii 254, regimul închis se aplică deţinuţilor cu pedepse între 3 şi 13 ani. Aceştia prestează muncă şi diferite activităţi în spatele gratiilor, sub pază, iar dacă ies din penitenciar, sunt însoţiţi de gardieni. Regimul semideschis este pentru cei cu pedepse până în 3 ani. Aceştia se pot deplasa neînsoţiţi în anumite zone ale unităţii şi chiar pot ieşi din penitenciar sub supraveghere electronică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau