Cel mai ghinionist hoţ din Iaşi strigă după libertate
Dimensiune font:
Un hoţ încearcă să scape de pedeapsă, după ce a făcut un adevărat spectacol al erorilor la bancomat. Pe 23 noiembrie 2013, Constantin Alin Borş (25 de ani) a profitat faptul că a găsit uşa casei Danielei T. deschisă. Proprietarii dormeau, dar asta nu l-a oprit să cotrobăie prin camere. A furat un cojoc, o haină şi o geantă în care a găsit, pe lângă un telefon mobil şi 50 de lei, un card.
Hotii de pe cardurile italienilor raman in arest
Bărbatul a plecat neobservat şi a mers la un bancomat din Podu de Piatră. „Borş Constantin a folosit fără drept cardul bancar al persoanei vătămate, cu scopul de a retrage numerar. Iniţial, inculpatul a tastat unul dintre cele două coduri PIN menţionate în înscrisul sustras odată cu cardul, însă codul era invalid”, au spus procurorii.
Până la urmă, Borş a nimerit codul şi a cerut 300 de lei, însă tot n-a avut noroc – nu erau destui bani. Hoţul a vrut să scoată 50 de lei, dar a... greşit iarăşi codul PIN, apoi cardul a fost blocat. Enervat, hoţul l-a aruncat la gunoi. Pentru acces ilegal la un sistem informatic şi tentativă de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, dar şi pentru mai multe furturi, Borş a fost condamnat la 8 ani de puşcărie. Acum, tânărul a făcut apel. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau