Cele mai mici pensii din România
Dimensiune font:
Bătrânii din judeţele Vaslui şi Botoşani încasează cele mai mici pensii din zona Moldovei * asa arată statisticile primului trimestru al acestui an, în care pensia lunară din Vaslui a fost de 778 lei, iar cea din Botoşani de 751 lei
„Există o sărăcie groaznică printre pensionarii vasluieni. Mai ales în comunităţile rurale, oamenii supravieţuiesc cu mare greutate”, a spus Ioan Stamate, preşedintele Sindicatului Pensionarilor din judeţul Vaslui.
Statisticile vin să îl confirme: pensionarii vasluieni încasează cele mai mici pensii din zona Moldovei. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în primul trimestru al acestui an, pensia medie lunară din judeţ a fost de 778 lei. Într-un singur judeţ din Moldova pensiile sunt mai mici: în Botoşani cuantumul pensiei medii este de 751 lei. În restul judeţelor, media pensiilor lunare încasate a fost, în judeţul Bacău, de 923 lei, Iaşi - 911 lei, Neamţ - 879 lei, Suceava - 814 lei.
Regiunea Nord-Est se află pe ultimul loc la acest capitol, pensia medie fiind de 856 lei în primul trimestru al acestui an, în timp ce în Regiunea Nord-Vest media este de 888 lei. În regiunea Centru, valoarea pensiei medii este de 957 lei, iar în Regiunea Sud-Est de 900 lei.
La 1 aprilie 2016, în judeţul Vaslui, la o populaţie de 389.183 de persoane, erau în plată 99.300 de pensionari, dintre care 60.306 femei.
„Costul întreţinerii locuinţelor, al produselor de consum a crescut, în timp ce punctul de pensie este îngheţat la valoarea anului 2009. Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut puternic. Sărăcirea pensionarilor este o realitate, dar acest flagel afectează mai mult femeile decât bărbaţii”, mai spune Ioan Stamate. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau