Cele mai nesigure locuri de muncă
Dimensiune font:
Industria, comerţul şi transporturile conduc în clasamentul neregulilor privind sănătatea şi securitatea salariaţilor
La aproape 433.000 de lei se ridică valoarea amenzilor date de lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, ca urmare a încălcării legislaţiei privind sănătatea şi securitatea în muncă în anul 2016. Inspectorul şef al ITM, Romeo Butnariu, informează că pe durata controalelor, lucrătorii din subordine au fost obligaţi să dispună sistarea activităţii unui agent economic, precum şi remedierea a 1.715 de deficienţe. Conform şefului ITM Suceava, în top, cu cele mai multe abateri de legislaţia în domeniu se plasează comerţul şi activităţile industriale, firmele verificate alegându-se cu 75 de amenzi şi 1.302 de avertismente.
Clasamentul neregulilor
Potrivit statisticilor ITM Suceava, domeniul transporturilor se află pe poziţia a doua, cu 10 amenzi date şi 149 de sancţiuni cu avertisment. În industria minieră au fost două amenzi, în urma controalelor inspectorilor de muncă fiind date şi 10 avertismente. În 2016, pe latura securităţii sănătăţii şi securităţi în muncă, în agricultură dat o singură sancţiune contravenţională, în 8 cazuri cei în neregulă fiind avertizaţi. Inspectorul şef Romeo Butnariu a arătat că în transporturile sucevene sunt înregistrate 610 de societăţi comerciale, dintre care verificate au fost 113, cu 4.008 angajaţi. În agricultura suceveană există 175 de firme, verificate fiind 32 dintre acestea, la care lucrau 304 salariaţi. Mineritul figurează în evidenţe cu 42 de societăţi, la cele 9 controlate de lucrătorii ITM fiind încadrate 741 de persoane. Nu în cele din urmă, din cele 16.228 de firme cu activităţi comerciale şi industriale, controlate au fost 949, cu 45.000 de lucrători.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau