Centru comunitar de servicii integrate la Cacica
Dimensiune font:
Beneficiari sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă
Prefectura Suceava, prin Biroul Judeţean pentru Rromi şi Centrul Rromilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen” au inaugurat, ieri, Centrul Comunitar de Servicii Integrate din Cacica. Acesta se află în incinta Centrului de Afaceri Multicultural din comuna amintită, la manifestare fiind invitați reprezentanți ai instituțiilor publice județene şi regionale, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care activează la nivel local şi județean, lideri ai comunităților locale, precum și persoane din comunitate. Potrivit unui comunicat al Sastipen”, semnat de Alina Stan, Centrul Comunitar de Servicii Integrate reprezintă un concept care se adresează întregii comunități și în cadrul căruia vor fi furnizate, gratuit, servicii de consiliere și orientare privind formarea profesională, identificarea și valorificarea oportunităților de ocupare a membrilor comunităților rurale, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, cât și asistență privind înființarea de mici afaceri.
Servicii de consiliere şi sesiuni de informare
De asemenea, prin intermediul Centrului vor fi susținute atât sesiuni de informare, educare, conștientizare cu privire la importanța sănătății, cât și servicii de consiliere socială, în funcție de nevoile celor care vor apela la aceste serviciile. În plus, se arată în comunicatul „Sastipen”, va fi urmărită dezvoltarea și implementarea unor activități viabile, care să asigure o abordare integrată a serviciilor oferite populației din mediul rural, în vederea creșterii ratei de ocupare a acesteia în activități non-agricole. Totodată, de activitățile desfașurate în cadrul Centrului vor putea să beneficieze cu prioritate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă. Centre comunitare de servicii integrate vor mai fi amplasate în alte 5 localități situate în regiunile de Sud-Vest și Nord-Est ale țării. Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Lidia DIACONU
Acțiunea face din proiectul „Servicii integrate- abordare optimă pentru ocuparea forței de muncă”, implementat în perioada 18 aprilie 2014-17 octombrie 2015 de către Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen”, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Asociația „Pro Vocație”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau