Centru de Artă Contemporană în locul Băii Turceşti
Dimensiune font:
A fost semnat proiectul de reabilitare şi refuncţionalizare a Băii Turceşti * începând cu 2021, aici ar urma să funcţioneze Centrul de Artă Contemporană, loc unde artiştii îşi vor putea expune lucrările, dar vor fi şi ateliere de creaţie * terenul din jurul imobilului va fi reamenajat pentru viitoare spectacole în aer liber
Proiectul de reabilitare a Băii Turceşti, monument istoric pe care municipalitatea ieşeană intenţionează să îl transforme într-un Centru Internaţional de Artă Contemporană, a fost lansat ieri, odată cu semnarea contractului de finanţare. Valoarea totală a proiectului este de 21,86 milioane lei, din care 18,39 milioane lei sunt cheltuieli eligibile. Durata de implementare a proiectului este estimată la 48 de luni, din care 36 de luni durata de execuţie a lucrărilor. „Este una din cele mai frumoase clădiri istorice din centrul oraşului. Ea aduce în atenţie o parte a culturii noastre care a cam fost uitată: arta contemporană. Edificiul construit în secolul a XIX-lea a fost lăsat uitării, intrând într-un stadiu avansat de degradare. A fost cucerit de multe ori de persoanele fără adăpost, au fost furate o parte din balustrade, iar recent am răscumpărat un apartament de acolo, care era dat drept locuinţă de serviciu. A avut o istorie tumultoasă, dar finalul va fi unul fericit. Acolo va funcţiona Centrul Internaţional de Artă Contemporană. Vor expune artişti, dar vor fi şi ateliere de creaţie. Vom valorifica inclusiv curtea. Probabil la sfârşitul anului 2020 va avea loc inaugurarea Centrului”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Spaţii expoziţionale şi teatru
Potrivit proiectului, Baia Turcească va fi recompartimentată astfel încât să răspundă necesităţilor funcţiunilor propuse, printre acestea numărându-se posibilitatea de a găzdui manifestări de tipul „performance”, cât şi artă vizuală şi artă de obiect. Se va pune accentul pe interacţiunea artiştilor cu publicul prin spaţii în care aceştia vor putea performa sau expune. Fostele vestiare ale Băii Turceşti vor deveni spaţii tampon şi vor permite primul contact al publicului cu evenimentele interioare prin intermediul unor prezentări media ale istoricului artelor vizuale şi artelor performative. Din fostele vestiare publicul va putea ajunge la spaţiile expoziţionale (fotografie, pictură, sculptură, film) sau la zona teatrului contemporan. Vor exista şi dotări anexe, precum foaier, garderobă, cabine actori, circulaţii, inclusiv lift pentru persoane cu dizabilităţi. La demisol va fi organizată o zonă de socializare între artişti şi public. Alte spaţii ale monumentului istoric vor fi utilizate pentru proiecţii video, cinema şi teatru experimental. Etajul va cuprinde ateliere deschise în care publicul va putea lua parte la evenimentele ce se organizează, o sală de tip workshop de dans/teatru şi o zonă de mediatecă în care vor putea fi vizionate evenimente artistice contemporane înregistrate. De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau