Centru unic în ţară pentru copiii cu minţi sclipitoare

default

Dimensiune font:

| 28-10-2014 05:15

Copiii cu nevoi sociale din mediul rural primesc sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a-şi putea urma studiile într-o unitate de învăţământ din municipiu * învăţăceii trebuie să obţină anual rezultate excelente la învăţătură, acesta fiind una din condiţiile esenţiale pentru ca statul să le ofere sprijinul economic de care au nevoie

Elitele învăţământului ieşean provin şi din mediul rural. Acest lucru este dovedit de cei 38 de elevi ai Centrului Rezidenţial de Excelenţă din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium. „Copiii de aici sunt deosebiţi şi nu seamănă între ei. Singura calitate comună este dată de rezultatele excelente la învăţătură. Unul are numai zece pe linie, altul pictează foarte bine, sunt copii cărora le place să meargă la concursuri, unde obţin rezultate remarcabile, alţii scriu proză sau versuri”, îşi prezintă educatorul coordonator Sorina Topiţă copiii, care beneficiază în acest moment de sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. Centrul din Bucium a devenit casa minorilor din mediul rural care, provenind din familii cu condiţii precare de trai, au avut nevoie de sprijinul statului pentru a-şi putea continua studiile la un nivel superior, în condiţiile în care aceştia au fost înzestraţi cu un intelect peste medie. „Problemele sunt diferite, de la o familie la alta. Avem situaţii în care părinţii nu-şi permit, din cauza banilor, să-şi ţină copilul în şcoală, sunt cazuri unul dintre părinţi a decedat, iar celălalt este plecat la muncă în străinătate. Din păcate, avem un caz în care mama este schizofrenică şi tatăl alcoolic, situaţie în care copilul trebuie să primească un astfel de sprijin pentru continuarea studiilor”, povesteşte Sorina Topiţă.
Tiparul „copilului perfect”
Tot de la educatorul-coordonator, care ne este gazdă în această lume a cumpătării şi a dorinţei de a deveni „oameni mari”, aflăm că minorii din Centrul de Excelenţă învaţă pe toată perioada şederii lor cum să se dezvolte armonios, nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi din perspectivă socială. „Suntem o mare familiei aici. Purtăm tot felul de discuţii, avem activităţi ca în orice familie şi se nasc prietenii pe viaţă. Aici găseşti copilul perfect, cu bun simţ, dornic să înveţe şi să se realizeze prin şcoală, plin de viaţă şi respectuos”, a completat educatorul.
„Mi-e teamă să mă gândesc ce aş fi ajuns”
Armonia care domneşte printre cei 38 de beneficiari ai Centrului de Excelenţă pentru copiii din mediul rural este redată şi de povestirile lui Iulian Angheluş, unul dintre veteranii proiectului. Provenind dintr-o familie care avea grave probleme financiare, acesta a ajuns în centru acum zece ani, iar de atunci beneficiază de sprijinul DGASPC. În acest moment, este student la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi datorită rezultatelor excelente la învăţătură a plecat până acum în Grecia în practică, urmând ca în semestrul al doilea al acestui an să meargă în Portugalia, cu o bursă Erasmus. „Faptul că am ajuns în Centrul de la Bucium este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Dacă aş fi rămas în Belceşti, îmi e frică să mă gândesc la ce s-ar fi ales de mine şi nu mă refer la educaţia părintească, pentru că sunt sigur că părinţii m-ar fi povăţuit cu dragoste, mă refer la amprenta pe care anturajul ar fi lăsat-o asupra comportamentului meu”, a declarat Iulian Angheluş. Vorbeşte cu drag despre viaţa de la sat, dar este conştient şi de faptul că învăţătura îi oferă o cale de a se realiza. „Niciodată nu am privit învăţătura ca pe o obligaţie de a rămâne în centru. Mi-a repetat mereu că doar învăţând pot ajunge un om de calitate şi că vârsta îmi permite să îmi formez caracterul”, ne spune Ionuţ.
Asistenţii social, „pilonii” educaţiei în mediul rural
Ideea Centrului Social de Excelenţă de la Bucium a apărut acum zece ani, născută prin grija actualului director al DGASPC, Florin Ion, şi a directorului adjunct, Pintilie Penciuc. „Am observat că în centrele de plasament sunt copii care au capacităţi intelectuale peste medie şi ne-am zis că, supravegheaţi şi îndrumaţi bine, pot reuşi în viaţă prin învăţătură. La nivelul României, aceste centru este unic, dat fiind că aici îşi găsesc locul copii care au cazuri sociale, iar statul trebuie să ia măsuri de protecţie”, a declarat Florin Ion, directorul DGASPC.
Potrivit acestuia, centrul a fost un proiect cu buget propriu, cu bani alocaţi de Direcţie şi de Consiliul Judeţean Iaşi. Aducerea copiilor în centru s-a dovedit uneori o adevărată artă a convingerii, dat fiind că, de multe ori, în mediul rural, oamenii sunt încă reticenţi în a-şi lăsa copiii în astfel de unităţi. „Pilonii noştri de sprijin în procesul de educare a copiilor din mediul rural sunt asistenţii sociali, cu care avem întâlniri trimestriale şi pe care noi îi coordonăm metodologic”, a conchis directorul Florin Ion. Anca BURNICHE

***
38
Acesta este numărul copiilor care beneficiază de sprijin în cadrul Centrului de excelenţă pentru copiii din mediul rural, de la Bucium

***
Până în clasa a opta, elevii din Bucium urmează cursurile Şcolii Nr. 22 „B.P. Haşdeu”, după care ajung în licee importante ale Iaşului

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei