Centrul Municipal de Colectare Iaşi lansează o nouă tombolă
Dimensiune font:
Aceasta va debuta luni, 24 octombrie. Între timp, a fost lansată o aplicaţie care le permite inclusiv ieşenilor să scape de electrocasnicele şi electronicele vechi
Pentru a impulsiona şi mai mult ieşenii să colecteze selectiv şi să participe la procesul reciclării, o nouă tombolă va fi organizată la Centrul Municipal de Colectare Iaşi (CMCI), primul centru municipal universal de colectare a deşeurilor din gospodării private. Începând cu 24 octombrie şi până pe 3 noiembrie, oricine va preda la centrul din Stradela Grădinari nr. 26, Iaşi, cel puţin un deşeu, conform regulamentului, va fi înscris automat într-o tombolă cu premii atractive. Centrul Municipal de Colectare Iaşi (CMCI) şi-a deschis porţile în martie 2016. Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Organizaţia ECOTIC, Primăria Iaşi şi Salubris. Ieşenii pot preda aici, toate tipurile de deşeuri ce se pot genera acasă: plastic, hârtie, sticlă, haine vechi, mobilier vechi sau nefuncţional, electrice stricate, ba chiar şi deşeuri din construcţii.
Aplicaţie telefonică pentru debarasarea de electrocasnicele vechi
O altă iniţiativă menită a încuraja colectarea de deşeurile electronice şi electrice vine din partea RoRec România, asociaţie care a deschis anul acesta un centru DEEE la Iaşi. Astfel, o aplicaţie realizată de Patrula de Reciclare cu sprijinul Fundaţiei Telekom, disponibilă în Google Play Store pentru smartphone cu sistem de operare Android, le permite utilizatorilor să afle care este cel mai apropiat punct de colectare şi unde poate depozita deşeuri electrice de orice natură. De asemenea, cei care deţin deşeuri electrice mari şi grele pot chema serviciul local de colectare, ca să le preia (gratuit) de acasă sau de la locul de muncă.
Denumită DEEECollect, aplicaţia oferă şi posibilitatea semnalării prezenţei deşeurilor electrice abandonate în orice alt loc decât punctele de colectare, iar utilizatorii aplicaţiei beneficiază de aceste opţiuni, oriunde s-ar afla în ţară. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau