CFR, criminalul tăcut de la barieră
Dimensiune font:
Ultimul accident feroviar petrecut în Iaşi a reaprins discuţiile despre cât cântăreşte viaţa oamenilor în raport cu eforturile autorităţilor, fie CFR, Primărie sau investitori privaţi, atunci când este vorba de securizat trecerile peste calea ferată ce tranzitează Iaşul. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Iaşi, pe raza de teritorial administrativă căreia se petrec astfel de tragedii, în cazul în are municipalitatea ar dori să amenajeze un pasaj rutier, subteran sau suprateran, doar CFR este compania care decide asupra unei astfel de investiţii pentru că ea deţine terenulul şi infrastructura în zona de interes a Primăriei. „Trecerile de cale ferată sunt gestionate în totalitate de către cei de la CFR, cât şi terenul aferent liniei ferate, pe o porţiune de câţiva zeci de metri. Fără acordul şi consultanţa lor, noi nu putem face nimic, pentru că este domeniul lor. Sunt chestii de siguranţă pe care numai cei de la CFR le ştiu. Când am făcut supratraversarea de la Pasajul Octav Băncilă, am avut nevoie de nenumărate avize din partea CFR. Ăsta este dezavantajul pentru care Iaşul are o gară foarte aproape de centrul oraşului. Aceleaşi discuţii le avem şi cu igienizarea spaţiilor care aparţin de CFR, din arealul căilor ferate”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Contactaţi telefonic, reprezentanţii CFR Infrastructură nu au putut să ofere un punct de vedere vizavi de această problemă care continuă să persiste la Iaşi de zeci de ani. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau