Chioşcurile din Fundaţie, demolate de proprietari
Dimensiune font:
În cursul acestei săptămâni, construcţia metalică din zona Fundaţie, unde îşi desfăşurau activitatea mai bine de 10 comercianţi, va deveni istorie. După săptămâni de somaţii din partea municipalităţii, proprietarii chioşcurilor au început să-şi demoleze singuri construcţiile care au reprezentat ani buni sursă de venit în urma activităţilor desfăşurate acolo. De frică să nu fie puşi la plată de către Primărie, în urma unei intervenţii în forţă a angajaţilor SC Servicii Publice, proprietarii au tocmit oameni care, contra materialelor reciclabile rezultate în urma demontării, au început dezafectarea întregii construcţii. „În principiu, acea construcţie metalică de la Fundaţie trebuie dezafectată de cei care au avut activitate acolo, nu de Primărie, pentru că aşa scrie şi în contract: dezafectarea se face pe cheltuiala lor. Chioşcurile vor fi demolate, pentru că nu-şi mai găsesc locul acolo. Trebuie demolate pe cheltuiala celor care le-au făcut, în caz contrar vom interveni noi”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
chioscuri
Apr 03, 2013
pai nu-si mai regasesc rolul acolo domnule chirica dar unde isi vor gasi locul asta ar trebui sa te preocupe ca dumneavoastra nu comercializati gume turbo ci contra unei sume de bani ii executati pe cei care nu au sprijinul psd... va doresc sa afle toata lumea caracterul dumneavoastra de supus si de don juan al primariei
Adauga comentariul tau